StiripesurseȘtirile zileiUE deplânge legea chineză ce vizează direct Hong Kongul

UE deplânge legea chineză ce vizează direct Hong Kongul

Publicat:

Uniunea Europeană a ‘deplâns’ marţi adoptarea de către China a controversatei legi privind securitatea naţională în Hong Kong, atrăgând atenţia că Beijingul riscă să suporte ‘consecinţe foarte negative’, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Deplângem această decizie. Această lege riscă să aducă atingere gravă gradului ridicat de autonomie în Hong Kong şi să aibă un efect de prejudiciere a independenţei puterii judiciare şi a statului de drept’, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă.

Citește și: SUA opresc exportul de armament sensibil în Hong Kong

La rândul său, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că Beijingul riscă ‘să sufere consecinţe foarte negative, mai ales în ce priveşte încrederea companiilor, reputaţia Chinei şi percepţia opiniei publice din Hong Kong şi la nivel internaţional’.

Cei doi lideri europeni au prezentat rezultatele unui summit prin videoconferinţă cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în care au fost abordate cu precădere situaţia din Hong Kong şi tensiunile din peninsula coreeană.


‘Drepturile şi libertăţile rezidenţilor din Hong Kong trebuie să fie pe deplin protejate’, a subliniat Ursula von der Leyen.

Decizia Chinei ‘ne preocupă mult’, a adăugat ea, menţionând că ‘vom vedea cum vom reacţiona, în consultare cu partenerii noştri internaţionali’.

Parlamentul European a cerut Uniunii Europene să prevadă sancţiuni împotriva liderilor chinezi dacă legea va fi adoptată. Eurodeputaţii au recomandat ‘crearea unui sistem de ”barcă de salvare” pentru cetăţenii din Hong Kong în cazul unei noi deteriorări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale’.

Charles Michel şi Ursula von der Leyen le-au transmis ‘grava lor preocupare’ faţă de fosta colonie britanică preşedintelui chinez Xi Jinping şi premierului Li Keqiang, cu prilejul summitului UE-China susţinut prin videoconferinţă la 23 iunie.

Citește și: Procesul celor patru polițiști implicați în moartea lui George Floyd va începe în martie

Noua lege a fost criticată marţi şi de organizaţia neguvernamentală Amnesty International (AI), care o consideră ‘cea mai gravă ameninţare la adresa drepturilor omului în istoria recentă a acestui oraş’.

Excluderea de către Beijing a actualului legislativ din Hong Kong de la elaborarea şi adoptarea legii arată că Republica Populară a Chinei ţinteşte ‘să guverne Hong Kong prin teamă din acest moment înainte’, a spus şeful AI pentru China, potrivit dpa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Insula Nauru din Pacific vrea să-și schimbe numele pentru a se desprinde de trecutul colonial

Nauru, cea mai mică țară insulară din lume, ar putea face în curând o mare schimbare: se va redenumi „Naoero”. Schimbarea ar „onora mai...

Pasagerii din avioane își riscă viața luând bagaje și filmând în situații de urgență

Experții din industrie au declarat că pasagerii aerieni își pun din ce în ce mai mult în pericol viețile filmând situații de urgență și...

Sicilia, la mare căutare în contextul nunții artistei Dua Lipa

Căutările pe Google pentru Sicilia au crescut cu 94% în ultima săptămână, în contextul viitoarei nunți a cântăreței Dua Lipa și a nunții lui...

Lovitură pentru fumători într-o destinație de vacanță. Fumatul, interzis pe plajă

Dacă mergi în Antalya în această vară, lasă țigările acasă - sau cel puțin departe de plajă. Lara, Belek, Çamyuva și Beach Park au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.