StiripesurseDiasporaUE poate 'păsui' Brexit-ul dacă Londra vine cu argumente valide

UE poate ‘păsui’ Brexit-ul dacă Londra vine cu argumente valide

Publicat:

Liderii Uniunii Europene (UE) ar putea decide să extindă termenul de 29 martie pentru ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar în cazul în care Londra furnizează un motiv valid pentru o astfel de cerere, a indicat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“Marea Britanie nu a solicitat o prelungire. Dacă va exista o cerere de prelungire din partea Marii Britanii în care să fie prezentate motivele unei astfel de prelungiri, va trebui ca UE27 să ia o decizie în unanimitate”, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Margaritis Schinas.

Premierul britanic Theresa May încearcă miercuri să obţină un consens în legislativ cu privire la un acord de Brexit, după respingerea masivă de marţi seara din Camera Comunelor a acordului negociat de guvernul său cu Bruxelles.

Citeşte şi: Parlamentarii britanici pregătesc o încercare de amânare a Brexit-ului

Citeşte şi: Ca-n filme! El Chapo l-a mituit pe fostul preşedinte mexican cu o sumă colosală


Citeşte şi: Acordul privind Brexit-ul a fost respins de parlamentul britanic. Ce opţiuni mai are acum guvernul de la Londra

Citeşte şi:  Comisia Europeană: Amânarea Brexitului până pe 30 iunie ar aduce „riscuri legale şi politice”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.