StiripesurseCultură și MediaUE sprijină dezvoltarea turismului durabil în Republica Moldova

UE sprijină dezvoltarea turismului durabil în Republica Moldova

Publicat:

Modernizarea infrastructurii, digitalizarea serviciilor turistice și susținerea antreprenorilor locali reprezintă pilonii principali ai Planului de Creștere pentru turism, elaborat de autoritățile moldovenești în parteneriat cu Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, relatează MOLDPRES.

Planul prevede cinci obiective majore, menite să consolideze turismul ca factor de dezvoltare locală și regională. Primul obiectiv vizează dezvoltarea infrastructurii turistice prin investiții în drumuri, semnalizare, centre de informare și facilități locale, astfel încât experiența vizitatorilor să fie mai accesibilă și mai atractivă. În paralel, digitalizarea sectorului turistic presupune crearea platformelor online, aplicațiilor mobile și a instrumentelor interactive care să promoveze destinațiile turistice din țară.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Susținerea micilor producători și antreprenori rurali este un alt obiectiv esențial, iar îmbunătățirea cadrului de reglementare și crearea de piețe pentru produse autentice și ecologice contribuie direct la dezvoltarea economiei rurale. Totodată, promovarea turismului durabil și responsabil este integrată în proiect, astfel încât dezvoltarea acestui sector să respecte mediul, comunitățile și valorile culturale locale.

Formarea profesională și implicarea tinerilor completează viziunea planului, prin dezvoltarea competențelor necesare în turism, marketing și industrii creative, pentru ca noile generații să participe activ la transformarea sectorului.


„Turismul este o componentă esențială a dezvoltării locale și regionale, iar Uniunea Europeană susține transformarea acestui sector într-un pilon al economiei verzi, incluzive și inovatoare a Moldovei. Prin diverse programe, sunt finanțate proiecte care sporesc atractivitatea turistică a regiunilor, oferă oportunități tinerilor și stimulează economia rurală”, a declarat secretar de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Rezultatele sunt deja vizibile: au fost create Centre moderne de Informare Turistică, au fost dezvoltate rute turistice regionale și locale care valorifică patrimoniul cultural, istoric și gastronomic, iar investițiile în infrastructura locală — drumuri, spații publice, utilități și facilități de agrement — contribuie la îmbunătățirea experienței vizitatorilor. Proiectele dedicate turismului cultural, eco-turismului și turismului vitivinicol sprijină vinăriile și destinațiile să adopte practici sustenabile și să valorifice patrimoniul cultural al regiunilor viticole.

Prin aceste eforturi comune, Uniunea Europeană și Republica Moldova construiesc un turism modern, sustenabil și atractiv, care să aducă beneficii economice și sociale comunităților locale și să poziționeze țara ca o destinație importantă pe harta turistică europeană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.