StiripesurseDiasporaUE vrea să interzică importul de aur din Rusia în noul...

UE vrea să interzică importul de aur din Rusia în noul său pachet de sancţiuni

Publicat:

Uniunea Europeană lucrează la un nou set de sancţiuni, care să vizeze aurul rusesc, pentru a copia o iniţiativă a G7 destinată să restrângă şi mai mult resursele de venituri ale Moscovei, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit agerpres

Rusia este al doilea mare producător mondial de aur, iar în 2021 exporturile sale de metal galben sunt estimate la 12,6 miliarde de lire sterline. La începutul acestei săptămâni, Marea Britanie, SUA, Japonia şi Canada au dezvăluit planuri referitoare la interzicerea de noi importuri de aur din Rusia, în ideea de a limita capacitatea lui Vladimir Putin de a-şi finanţa forţele armate, precum şi încercările oligarhilor ruşi de a evita impactul sancţiunilor financiare prin achiziţionarea de aur.

Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

Potrivit surselor citate de Bloomberg, pregătirile pentru un nou pachet de sancţiuni europene care să vizeze Rusia sunt în derulare, iar unele state membre vor includerea de măsuri suplimentare la propunerile Bruxelles-ului, înaintea ca acestea să fie prezentate statelor membre spre aprobare.

În plus, noul pachet va include şi revizuiri la măsurile aprobate anterior, precum ajustări la regulile cu privire la tranzitul bunurilor supuse la sancţiuni spre enclava rusească Kaliningrad, au dezvăluit sursele, care au dorit să îşi păstreze anonimatul.


Liderii G7 care s-au reunit în Germania la începutul acestei săptămâni au căzut de acord să discute şi opţiunile cu privire la o plafonare a preţului pentru petrolul rusesc, inclusiv prin interzicerea unor servicii precum asigurarea necesară celor care vor să transporte ţiţei şi produse petroliere, dacă petrolul rusesc nu va fi achiziţionat la un preţ mai mic decât plafonul convenit.

Cu toate acestea, ambasadorilor statelor membre la UE li s-a spus la o reuniune care a avut loc zilele trecute că acest mecanism nu va fi pus în aplicare prea curând.

De asemenea, un grup de state membre au cerut sancţiuni mai dure, inclusiv asupra gazelor naturale ruseşti, însă în prezent există un apetit redus la nivelul blocului comunitar pentru astfel de acţiuni curajoase, având în vedere că UE se confruntă cu creşteri de preţuri şi probleme în aprovizionarea cu gaze.

În schimb, accentul în perioada următoare ar urma să fie spre consolidarea şi extinderea măsurilor actuale, cum ar fi restricţiile asupra exporturilor de tehnologie, precum şi a sancţiunilor impuse oligarhilor şi entităţilor ruseşti.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare

Până acum statele membre UE au îngheţat active în valoare de 14 miliarde de euro aparţinând oligarhilor ruşi sancţionaţi. Acum UE şi aliaţii săi caută modalităţi pentru a identifica şi a ţinti mai bine activele persoanelor sancţionate, iar unele ţări vor clarificări cu privire la modul în care să acopere costurile cu activele îngheţate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.