StiripesurseDiasporaUK: Curtea Supremă anunță decizia privind suspendarea parlamentului

UK: Curtea Supremă anunță decizia privind suspendarea parlamentului

Publicat:

Curtea Supremă a Regatului Unit va decide, marţi dimineaţă, dacă măsura premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul a fost ilegală, hotărârea instanţei putând conduce la reconvocarea forului legislativ, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Decizia va fi luată de cei 11 judecători ai Curţii Supreme marţi la ora locală 10:30 (09:30 GMT).

Citește și: Taifunul Tapah face ravagii în Japonia: 30 de oameni au fost răniți!

La 28 august, Regina Elisabeta a II-a a aprobat planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul britanic.

Johnson anunţase, în aceeaşi zi, că va programa discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noua agendă legislativă, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.


Citește și: Hassan Rohani denunță prezenţa ‘forţelor străine’ în Golf

Anunţarea agendei legislative pe 14 octombrie a redus intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord. Pentru Boris Johnson, aceasta a reprezentat cea mai îndrăzneaţă manevră de până acum în demersul de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană la 31 octombrie, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.