StiripesurseDiasporaUltimul zbor militar al Marii Britanii a părăsit Kabulul

Ultimul zbor militar al Marii Britanii a părăsit Kabulul

Publicat:

Ultimul zbor militar al Marii Britanii a părăsit Kabulul sâmbătă seara târziu după ce a evacuat peste 15.000 de persoane în cele două săptămâni de când talibanii au preluat controlul în Afganistan, informează Reuters, potrivit agerpres.  

“Ultimul zbor care transportă personalul Forţelor Armate din Marea Britanie a părăsit Kabulul” a anunţat ministerul britanic al apărării.

Citește și : Franţa a încheiat operaţiunile sale de evacuare din Afganistan

“Ar trebui să fim mândri de forţele noastre armate, primitori cu cei care sosesc pentru o viaţă mai bună şi trişti pentru cei rămaşi”, a declarat ministrul apărării Ben Wallace după ultimul zbor britanic.

Marea Britanie a fost de partea Washingtonului de la începutul invaziei conduse SUA în Afganistan, care i-a înlăturat de la putere pe talibani drept pedeapsă pentru adăpostirea militanţilor Al-Qaida, organizaţia teroristă care se face vinovată de atacurilor din 11 septembrie 2001.


Peste 450 de angajaţi ai forţelor armate britanice au murit în Afganistan în decursul a două decenii.

Marea Britanie a suspendat, de asemenea, operaţiunile ambasadei sale la Kabul.

Wallace a estimat vineri că între 800 şi 1.100 de afgani care au lucrat pentru Marea Britanie şi erau eligibili pentru evacuare nu vor reuşi să plece pe calea aerului şi s-a angajat să-i ajute
dacă aceştia ar putea pleca pe uscat.

Generalul Nick Carter, şeful forţelor armate britanice, a declarat sâmbătă pentru BBC că totalul celor rămaşi este de ordinul sutelor.

“Oameni ca mine … primim necontenit mesaje şi sms-uri de la prietenii noştri afgani care sunt foarte tulburătoare. Trăim asta în cel mai dureros mod”, a spus Carter.

Carter a declarat că Marea Britanie şi aliaţii săi ar putea coopera cu talibanii în viitor pentru a face faţă ameninţărilor reprezentate de gruparea militantă Stat Islamic.

Citește și : Aeroportul din Kabul continuă să fie sub control american (Pentagon)

“Dacă talibanii sunt capabili să demonstreze că se pot comporta aşa cum ar face-o un guvern normal în cazul unei ameninţări teroriste este posibil să descoperim că putem acţiona împreună”, a declarat Nick Carter pentru Sky News.

“Trebuie însă să aşteptăm şi să vedem. Cu siguranţă, unele din relatările pe care le primim despre modul în care aceştia îşi tratează duşmanii ne arată că ar fi destul de dificil pentru noi să colaborăm cu ei în acest moment”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.