StiripesurseȘtirile zileiUn asteroid cât un avion se apropie de Pământ

Un asteroid cât un avion se apropie de Pământ

Publicat:

Un asteroid numit 2023 JK va trece duminică pe lângă Pământ, la o distanţă de circa 1,6 milioane de kilometri, relatează sâmbătă DPA/TCA, potrivit agerpres.

Potrivit agenţiei spaţiale americane NASA, 2023 JK are aproximativ dimensiunea unui avion comercial.

Citeşte şi: Patruşev îi acuză pe americani de implicare în atacurile teroriste din Rusia – Black News

Tot duminică, un alt asteroid, numit JD4, de aproximativ aceeaşi dimensiune, va trece pe lângă Pământ, la o distanţă aproape dublă faţă de JK.

Laboratorul de propulsie cu reacţie al NASA (Jet Lab) se aşteaptă la un weekend aglomerat în spaţiu, începând cu un asteroid de dimensiunea unui autobuz care va trece sâmbătă la o distanţă de 4,5 milioane de kilometri de planeta noastră. În aceeaşi zi, un alt corp ceresc, de dimensiunea unui avion, numit 2023 JL2, este aşteptat să treacă de asemenea prin apropierea Pământului, în timp ce HG11, care măsoară şapte metri, se va apropia la cel mult 4,5 milioane de kilometri de Terra.


Citeşte şi: Pandemia de COVID a provocat 15 milioane de decese în întreaga lume – Black News

Distanţa la care va trece JK 2023 pe lângă Pământ poate fi considerată mică în comparaţie cu celelalte roci care se deplasează prin spaţiu însă, având în vedere, spre exemplu, că între planeta noastră şi Lună sunt 384.000 de kilometri, aceasta nu reprezintă motive de îngrijorare.

În rarele ocazii când asteroizii “vizitează” Pământul de obicei nu se întâmplă multe. “Aproximativ o dată pe an, un asteroid de mărimea unui automobil loveşte atmosfera Pământului, creează o minge de foc impresionantă şi arde înainte de a ajunge la suprafaţă”, conform NASA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.