StiripesurseSocialUn bărbat a fost arestat pentru trafic de minori și proxenetism

Un bărbat a fost arestat pentru trafic de minori și proxenetism

Publicat:

Un bărbat de 41 de ani, suspectat de exploatare sexuală comercială a mai multor tinere, inclusiv minore, a fost arestat de ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al INI, în comun cu polițiștii și procurorii din sectorul Botanica.

Potrivit oamenilor legii, bănuitul identifica clienți prin intermediul unui site de anunțuri⁠ și prin grupuri din aplicația Telegram, punând la dispoziție un apartament și o odaie special amenajată pentru prestarea serviciilor sexuale. Totodată, tinerele îi achitau acestuia câte 500 lei pentru fiecare serviciu prestat.

Citeşte şi: Unii judecători vor să ‘fenteze’ Comisia de Vetting – Stiripesurse.md

Investigațiile au arătat că suspectul recruta și minore din familii social vulnerabile, profitând de lipsa unui loc de trai permanent și de vulnerabilitatea acestora.

„Până în prezent au fost audiate patru victime”, au precizat polițiștii.


În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bărbatului, oamenii legii au depistat și ridicat documente probatorii, telefonul mobil al acestuia și obiecte relevante anchetei.

În cele din urmă, bănuitul a fost reținut și plasat în arest pentru 30 de zile. Faptele acestuia sunt investigate în baza art. 206 din Codul penal (Traficul de copii) și art. 220 din Codul penal (Proxenetism).

Dacă va fi găsit vinovat, riscă între 15 și 20 de ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura o anumită activitate de la trei la cinci ani, sau detențiune pe viaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.