StiripesurseȘtirile zileiUn conflict militar cu SUA ar fi un dezastru (ministru chinez)

Un conflict militar cu SUA ar fi un dezastru (ministru chinez)

Publicat:

Ministrul chinez al apărării, Wei Fenghe, a criticat duminică SUA pentru sprijinul pe care îl acordă Taiwanului, pe care Beijingul îl consideră drept provincie renegată şi pentru operaţiunile pe care le efectuează în Marea Chinei de Sud, pe care guvernul chinez o revendică aproape în totalitate, potrivit Reuters şi Radio Canada, scrie agerpres.

Exprimându-se într-un forum anual asupra securităţii în Asia, Wei Fenghe a subliniat totuşi că un conflict militar potenţial între SUA şi China, implicate deja într-un conflict comercial, ar fi un dezastru.

Citește și : Pompeo îi răspunde lui Rouhani : SUA sunt pregătite să poarte un dialog cu Iranul fără precondiții

El a făcut această declaraţie a doua zi după un discurs al secretarului american al apărării, Patrick Shanahan, care în faţa aceleiaşi audienţe a lăsat să se înţeleagă că China ar fi responsabilă de seria de activităţi destabilizatoare în Asia. Şeful Pentagonului i-a invitat pe aliaţii Washingtonului în regiune să-şi sporească cheltuielile în materie de securitate.

Washingtonul, care contestă ambiţiile teritoriale ale Beijingului, şi-a înmulţit de anul trecut operaţiunile maritime în strâmtoarea Taiwan, afirmând că apără libertatea navigaţiei şi respectarea dreptului internaţional.


SUA sunt principalul susţinător şi furnizor de arme al insulei autonome, chiar dacă între ele nu există nicio legătură oficială.

“Nicio tentativă vizând să scindeze China nu va reuşi. Orice interferenţă în problema Taiwanului este sortită eşecului”, a spus Wei Fenghe în cursul Dialogului Shangri-La.

Îmbrăcat în uniformă militară, el a adăugat că Beijingul “se va bate până la capăt” pentru a-şi pune în valoare suveranitatea, amintind că China nu exclude posibilitatea de a recurge la forţă în această privinţă.

Referindu-se la SUA, fără ca totuşi să le menţioneze explicit, reprezentantul chinez a declarat că “unele ţări din afara regiunii vin în Marea Chinei de Sud pentru a-şi etala muşchii în numele libertăţii navigaţiei”.

Wei Fenghe a evocat între altele tensiunile comerciale între SUA şi China, alimentate de creşterea taxelor vamale decisă la începutul lunii mai de către preşedintele american Donald Trump şi căreia guvernul chinez i-a răspuns prin măsuri similare.

Citește și : Guvernul lui Netanyahu se zguduie – Premierul israelian i-a demis pe miniștrii pentru Educație și Justiție

Dacă Washingtonul vrea să se bată, a spus el, Beijingul se va bate “până la capăt”. Dacă Washingtonul caută în schimb dialogul, uşa va fi întotdeauna deschisă, a adăugat ministrul chinez al apărării.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.