StiripesurseDiasporaUn consilier municipal al formaţiunii italiene Liga, sub control judiciar după...

Un consilier municipal al formaţiunii italiene Liga, sub control judiciar după ce a împuşcat mortal un marocan într-o altercaţie

Publicat:

Un consilier municipal al formaţiunii italiene de extremă dreapta Liga a împuşcat mortal un imigrant marocan într-o altercaţie petrecută marţi seara într-o piaţă publică din Voghera, în nordul Italiei, liderul partidului său, Matteo Salvini, afirmând că alesul a acţionat ‘în legitimă apărare’, informează AFP, potrivit agerpres

Massimo Adriatici, ales din partea Ligii, consilier pentru siguranţă şi fost comandant de poliţie, a fost plasat sub control judiciar la domiciliu, iar parchetul a deschis o anchetă pentru act de apărare disproporţionat, a transmis agenţia ANSA, citând surse apropiate anchetei.

Citește și : Atac terorist la Bagdad; cel puțin zece morți

Victima, lovită de un glonţ în piept, este un marocan de 39 de ani.

Conform presei locale, marocanul molesta o femeie în exteriorul unui bar din Voghera, în apropiere de Padova, când consilierul local a intervenit. După ce acesta a sunat la poliţie, marocanul ar fi început să-l busculeze. Adriatici, care purta un pistol, afirmă că arma s-a declanşat accidental în timp ce el cădea la pământ.


Liderul Ligii, Matteo Salvini, fost ministru de interne, i-a luat apărarea lui Adriatici, numindu-l ‘victima unei agresiuni’, care a acţionat ‘în legitimă apărare’.

Citește și : Un bărbat care a pătruns în ianuarie în sediul Congresului SUA, condamnat la opt luni de închisoare

‘A replicat accidental printr-un foc de armă care, din nefericire, l-a ucis pe cetăţeanul străin’, a spus Salvini înr-o postare video pe pagina sa de Facebook.

În replică, senatorul Partidului Democrat (centru-stânga) Alan Ferrari, ales în parlament din partea regiunii Lombardia, i-a cerut imediat lui Salvini să condamne faptele petrecute. ‘Într-o ţară civilizată şi democratică, un consilier nu trage cu arma asupra unei persoane’, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.