StiripesurseDiasporaUn grup finlandez implicaţi în traficul de fiinţe umane în scopul...

Un grup finlandez implicaţi în traficul de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale a fost destructurat (Europol)

Publicat:

Şase membri prezumaţi ai unui grup infracţional finlandez implicaţi în traficul de fiinţe umane “în scopul exploatării sexuale” au fost arestaţi în urma unei acţiuni de cooperare internaţională a poliţiilor din mai multe ţări, care au confiscat active de aproape trei milioane de euro, a anunţat miercuri Europol, relatează AFP, potrivit agerpres.

Operaţiunea, numită “Webmaster”, a dus la închiderea a 16 site-uri care promovau servicii sexuale, precum şi la arestarea creierului prezumat al grupului, a informat agenţia europeană de cooperare între serviciile de poliţie criminale într-un comunicat.

Citește și : Merkel dă asigurări că se simte ‘foarte bine’: Nu există motive de îngrijorare

Principalii trei suspecţi, de naţionalitate finlandeză, sunt acum deţinuţi în Spania. Alţi suspecţi au fost arestaţi în Malta, Finlanda şi România, a precizat Europol.

Stabilit la Marbella, în Spania, “şeful prezumat al grupului a derulat activităţi infracţionale în cel puţin 15 ţări”, a precizat Europol, care a coordonat operaţiunea cu Eurojust, unitate de cooperare judiciară a Uniunii Europene.


“El a utilizat intermediari pentru a canaliza produse infracţionale către conturi bancare internaţionale”, a precizat agenţia cu sediul la Haga.

Femeile traficate de reţea erau în principal de origine nigeriană şi lucrau ca prostituate în Finlanda şi Suedia, a anunţat Eurojust într-un comunicat distinct.

Poliţia a îngheţat conturile bancare ale suspecţilor în 12 ţări, inclusiv Hong Kong, şi a confiscat maşini de lux, bijuterii şi circa 30.000 de euro, potrivit Europol.

Citește și : Fostul preşedinte francez Hollande, audiat ca martor la cererea justiţiei braziliene în legătură cu oferta de avioane Rafale

Autorităţile spaniole au declanşat în urmă cu trei ani o anchetă asupra acestui grup infracţional, care ar fi realizat un profit de 40 de milioane de euro din 2010.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.