StiripesurseDiasporaUn înalt oficial de la Berlin vorbește despre AMÂNAREA Brexit-ului: 'Avem...

Un înalt oficial de la Berlin vorbește despre AMÂNAREA Brexit-ului: ‘Avem nevoie de un motiv clar!’

Publicat:

Data ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană poate fi amânată, dar Londra va trebui întâi să clarifice de această dată ceea ce doreşte şi care ar fi avantajul, a declarat miercuri ministrul german al justiţiei, Katarina Barley (foto), potrivit Reuters, transmite și agerpres.

Barley, ce are dublă cetăţenie, germană şi britanică, a spus că Londra trebuie să prezinte rapid propuneri privind modul în care doreşte să procedeze după ce marţi seara parlamentul britanic a respins acordul care prevedea o ieşire ordonată a Regatului Unit din blocul comunitar.

Citeşte şi: Parlamentarii britanici pregătesc o încercare de amânare a Brexit-ului

”Respingerea clară a acordului de retragere de către Camera Comunelor ne pune într-o situaţie foarte dificilă”, a afirmat Katarina Barley, care a apărut în faţa jurnaliştilor purtând un hanorac pe care erau imprimate cele 12 stele galbene de pe drapelul Uniunii Europene.

În Camera Comunelor, acordul încheiat de premierul Theresa May cu Bruxellesul nu a obţinut decât 202 voturi ”pentru”, comparativ cu 432 de voturi ”împotrivă”, aceasta fiind cea mai grea înfrângere suferită de către un lider britanic începând din anii 1920. Acest vot istoric a lăsat Regatul Unit într-o incertitudine în ce priveşte viitorul său, cu două luni şi jumătate până la Brexit, prevăzut pe 29 martie.


Citeşte şi: Ca-n filme! El Chapo l-a mituit pe fostul preşedinte mexican cu o sumă colosală

Imediat ce a fost cunoscut votul privind acordul, liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn a prezentat o moţiune de cenzură împotriva guvernului, calificând acest rezultat drept ”catastrofal”.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.