StiripesurseSintezeUn lider jihadist a fost ucis în Siria

Un lider jihadist a fost ucis în Siria

Publicat:

Un militant indonezian care a apărut într-un videoclip propagandistic al Statului Islamic în care este difuzată execuţia unui ostatic şi despre care se spunea că era apropiat de liderul grupării jihadiste a fost ucis în Siria luna trecută, au anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei indoneziene şi fratele său, citaţi marţi de Reuters, potrivit agerpres.

Muhammad Saifuddin, care era cunoscut cu diverse pseudonime, inclusiv Abu Walid, a fost ucis de schijele unui obuz la sfârşitul lunii ianuarie în provincia Deir ez-Zor (est), a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale Dedi Prasetyo într-un mesaj text.

Citește și: Incendiu devastator într-un hotel din India. Cel puțin 17 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

Prasetyo l-a descris ca fiind un “executant şi soldat” al SI.

Muinudinillah Basri, fratele lui Saifuddin, a declarat la telefon că a aflat despre moartea rudei sale după ce a primit o fotografie cu cadavrul său.


El nu-l mai văzuse pe fratele său de când acesta a plecat în Siria cu soţia sa şi copiii.

Guvernul Statelor Unite l-a plasat pe Saifuddin, alături de doi militanţi din Malaezia şi Filipine, pe o listă globală specială de contraterorism în luna august.

Potrivit site-ului Departamentului Trezoreriei SUA, Saifuddin, de asemenea cunoscut sub numele de Mohammed Karim Yusop Faiz, a plecat în Siria să se alăture SI în 2014 şi a luat parte la execuţia unui prizonier în iunie 2016. El a fost anterior întemniţat în Filipine timp de nouă ani, acuzat de deţinere ilegală de explozivi şi arme, potrivit departamentului.

Citește și: Ungaria își vinde toată flota de avioane MiG-29

Sofyan Tsauri, fost militant indonezian, a declarat că Saifuddin era “o figură importantă” în SI reprezentând contingentul sud-asiatic al acestuia şi era apropiat de liderul grupării Abu Bakr al-Baghdadi.

Săptămâna trecută, Forţele Democratice Siriene (FDS) sprijinite de SUA au început un asalt pentru a distruge ultimele rămăşiţe ale “califatului” grupării jihadiste în zona de operaţiuni a FDS din estul şi nordul Siriei.

Enclava este aproape de graniţa irakiană şi cuprinde două sate. SI încă mai deţine teritorii în partea Siriei aflată în cea mai mare parte sub control rus şi iranian, susţinători ai guvernului sirian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.