StiripesurseDiasporaUn pescar din Germania a 'prins' un proiectil din Al Doilea...

Un pescar din Germania a ‘prins’ un proiectil din Al Doilea Război Mondial într-un afluent al Rinului

Publicat:

Un pescar din Germania care îşi încerca norocul pe râul Sieg, un afluent al Rinului, a pescuit un proiectil din Al Doilea Război Mondial de 7,5 centimetri, a anunţat luni poliţia, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Serviciul pentru prevenirea accidentelor cauzate de muniţii neexplodate a fost solicitat să intervină pentru îndepărtarea proiectilului, duminică, la scurt timp după descoperirea acestuia în apropiere de Scheuerfeld, în landul Renania-Palatinat.

Citește și : Preşedintele Parlamentului European o felicită pe Maia Sandu

Poliţia a precizat că proiectilul, care datează din timpul războiului, ar putea în continuare să explodeze, în pofida faptului că are o vechime de cel puţin 75 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.