StiripesurseDiasporaUn 'Pompei în miniatură' a fost descoperit sub un cinematograf din...

Un ‘Pompei în miniatură’ a fost descoperit sub un cinematograf din Verona

Publicat:

O clădire din perioada Romei Antice, comparată de specialişti cu “un Pompei în miniatură”, a fost descoperită cu ocazia excavărilor organizate în locul în care se află un fost cinematograf din oraşul Verona, în nordul Italiei, informează marţi cotidianul britanic The Guardian, potrivit agerpres.

Descoperirea a fost făcută în timpul săpăturilor din subsolul cinematografului Astra, care este renovat după ce a fost abandonat timp de 20 de ani.

Citeşte şi: Canadienii nu vor să împartă vaccinurile cu alte ţări

Cu ”fresce magnifice pe ziduri”, clădirea, care datează din secolul al II-lea e.n., ”evocă un Pompei în miniatură”, a spus administratorul departamentului de arheologie din Verona.

Nu se ştie încă cu precizie ce rol a îndeplinit clădirea, dar experţii cred că aceasta ar fi supravieţuit unui incendiu care a dus la prăbuşirea acoperişului, întrucât printre fragmentele descoperite s-au aflat şi resturi de mobilă din lemn carbonizate.


”Se pare că în urma incendiului, clădirea nu a mai fost folosită”, a spus administratorul.

În ciuda incendiului, ”cadrul a fost conservat intact, culorile magnifice ale frescelor de pe ziduri datând din secolul al II-lea”, a adăugat el.

Citeşte şi: Vaccinarea completă cu Pfizer sau AstraZeneca are o eficacitate de peste 90% împotriva spitalizărilor

Modul în care a fost descoperită acea clădire, precum şi dovezile referitoare la incendiul care a mistuit-o, au evocat anumite conotaţii cu anticul Pompei, un oraş distrus de erupţia vulcanului de pe muntele Vezuviu în anul 79 e.n. ”O calamitate, de data aceasta un incendiu, a provocat distrugerea bruscă a complexului, lăsând urme”, se mai precizează în raportul arheologilor.

Descoperirea vine la un an după ce o podea din mozaic din perioada romană, într-o stare perfectă de conservare, a fost descoperită în apropiere de Verona. Plăcile multicolore, găsite sub rădăcinile unor plante de viţă-de-vie, fac parte din fundaţia unei vile romane, ale cărei ruine au fost descoperite în urmă cu un secol într-o regiune deluroasă din apropierea oraşului Negrar di Valpolicella. Vila ar fi datat din secolul al III-lea e.n.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.