StiripesurseDiasporaUn 'RAMBO' elveţian a fost arestat în Bulgaria şi inculpat pentru...

Un ‘RAMBO’ elveţian a fost arestat în Bulgaria şi inculpat pentru terorism

Publicat:

Un elveţian care încerca să ajungă în oraşul sirian Idlib cu un transport de arme a fost arestat la frontiera bulgaro-turcă şi inculpat pentru “terorism”, a anunţat joi parchetul bulgar citat de BTA, potrivit agerpres.

Tânărul a fost reţinut marţi seara la punctul de frontieră Kapitan Andreevo, la volanul unui autovehicul 4×4 în care au fost găsite trei puşti, un pistol, circa 400 de cartuşe şi 24 de cuţite, precum şi un plan de călătorie cu destinaţia Idlib, bastion rebel din nord-vestul Siriei care ar putea deveni ţinta unui asalt al regimului de la Damasc. Elveţianul a explicat că dorea să-i ajute pe “civilii” din Siria.

Citeşte şi: Alunecare de teren pe una dintre cele mai populare insule din lume. Cel puţin trei oameni sunt răniţi – FOTO

Suspectul fusese semnalat de autorităţile elveţiene, care au fost anunţate de dispariţia acestuia chiar de tatăl său. Tânărul a fost inculpat pentru terorism şi contrabandă cu arme.

Bulgaria se află pe una din principalele rute terestre folosite de presupuşi combatanţi care încearcă să ajungă în Siria sau să se întoarcă. În momentul de faţă arestările sunt în declin după vârful din 2015, când organizaţia Statul Islamic era cel mai activă.


Citeşte şi: România, pe urmele Ungariei! Viorica Dăncilă este chemată în plenul Parlamentului European

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.