StiripesurseSintezeUn senator apropiat de Trump cere 'să se revină asupra deciziei'...

Un senator apropiat de Trump cere ‘să se revină asupra deciziei’ americane de retragere din Siria

Publicat:

Lindsey Graham, unul dintre senatorii republicani cei mai apropiaţi de Donald Trump, i-a cerut luni preşedintelui american “să revină” asupra “deciziei” de a retrage trupele americane din nordul Siriei, estimând că această alegere este “aducătoare de dezastru”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dacă acest plan”, care deschide calea unei ofensive militare turce împotriva kurzilor, “este aplicat, voi introduce o rezoluţie în Senat solicitând să se revină asupra acestei decizii. Mă aştept să aibă parte de o susţinere largă din partea celor două partide”, a explicat alesul republican într-o postare pe Twitter.

Citește și : VIDEO – Înainte de ziua sa de naştere, Putin face o escapadă în taiga, cu camerele de filmat după el

Decizia lui Donald Trump “garantează revenirea grupării Statul Islamic”, iar “abandonarea kurzilor va fi o pată pe onoarea Americii”, a avertizat influentul senator conservator american din Carolina de Sud.

Anterior în cursul dimineţii, Donald Trump a explicat că vrea să le lase diferiţilor protagonişti ai conflictului sirian grija “de a rezolva situaţia” ei înşişi.


Deşi aliat apropiat al lui Donald Trump, Lindsey Graham s-a opus şi în trecut unei retrageri militare americane din Siria, anunţate de Casa Albă la sfârşitul anului trecut.

Luni, trupele americane desfăşurate în nordul Siriei şi-au început retragerea din sectoarele apropiate de frontiera turcă. ONU a anunţat că se pregăteşte “pentru ce-i mai rău”.

Citește și : Uniunea Europeană se opune unei ofensive a Turciei în nord-estul Siriei

Citeşte şi:  Netanyahu acuză Iranul că poziţionează rachete ghidate de mare precizie în Yemen

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pot Trump și Regele Charles să salveze „relația specială”?

Cea mai puternică republică a lumii îl găsește pe venerabilul monarh mai pe gustul ei decât pe premier   Cea mai longevivă ironie a istoriei, „relația...

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.