StiripesurseDiasporaUn summit 'cheie' între UE, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina

Un summit ‘cheie’ între UE, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina

Publicat:

Liderii Georgiei, Republicii Moldova şi Ucrainei s-au reunit luni la Batumi, oraş-port georgian la Marea Neagră, cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a calificat acest summit drept o ‘etapă-cheie’, relatează France Presse, potrivit agerpres

Aceste trei foste republici sovietice, care doresc să se îndepărteze de orbita Moscovei, au creat în luna mai un format diplomatic, ”Trio Asociat”, pentru coordonarea eforturilor în cadrul aspiraţiilor lor de a se alătura Uniunii Europene.

Citește și : Aviaţia militară americană a efectuat un raid aerian în estul Siriei împotriva unui grup islamist proiranian

“Întâlnirea noastră aici cu Dumneavoastră este o etapă-cheie”, a declarat luni Charles Michel, adresându-se preşedinţilor Georgiei, Salome Zurabişvili, Republicii Moldova, Maia Sandu, şi Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Reuniunea are loc într-o veche cetate din Batumi cu vedere spre coastă.


“Noi împărtăşim aspiraţii şi o viziune comune privind viitorul nostru: o aderare completă la UE, egalitate, libertate şi democraţie”, a afirmat Zelenski, declarându-se “încrezător” în posibilitatea de a atinge acest obiectiv.

“Şi vom celebra împreună sosirea celor trei surori, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova în familia europeană”, a spus el în continuare.

La rândul său, Michel a asigurat că UE rămâne ‘un partener puternic şi de încredere’, precizând că acest sprijin arată ‘importanţa strategică’ pe care Bruxellesul o conferă acestui parteneriat.

UE, potrivit lui, angajează un ‘program de investiţii fără precedent’ de 2,3 miliarde de euro având potenţialul ‘de a mobiliza până la 17 miliarde de euro investiţii publice şi private pentru regiune’.

În iunie 2014, Tbilisi, Chişinău şi Kiev au semnat acorduri de asociere cu Uniunea Europeană cuprinzând dispoziţii în materie de cooperare politică şi economică, în special un regim de liber schimb şi o scutire de vize pentru sejururi scurte.

Citește și : Indonezia a raportat mai multe cazuri zilnice de Covid-19 decât India şi Brazilia

Aceste acorduri nu angajează Bruxellesul să facă posibilă aderarea celor trei ţări, dar ele trebuie să implementeze reforme politice şi economice în vederea unei eventuale aderări.

În 2019, şefii diplomaţiei din Republica Moldova, Ucraina şi Georgia au prezentat o declaraţie comună în care şi-au reafirmat planurile lor de a adera la UE, o perspectivă ce irită Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.