StiripesurseSocialUn tânăr a ascuns o grenadă în soba din casă

Un tânăr a ascuns o grenadă în soba din casă

Publicat:

Un tânăr a ascuns o grenadă în soba din casă

Oamenii legii au depistat o grenadă ascunsă într-o sobă, în timpul unor percheziții.

Acțiunile de urmărire penală au avut loc ieri, 18 iunie, în localitatea Chetrosu, din raionul Drochia, transmite pulsmedia.md.

Citeşte şi: 20 iunie, Ziua Mondială a Soarelui şi Solstiţiul de vară – Stiripesurse.md

 

Potrivit surselor, perchezițiile l-au vizat pe un tânăr de 22 de ani, iar în timpul acestora în soba din casă oamenii legii au dat peste o grenadă.

Un tânăr a ascuns o grenadă în soba din casă

Polițiștii au delimitat imediat zona, restricționând accesul, și au solicitat intervenția Serviciului specializat din cadrul CTCEJ al IGP.

 


Tânărul ar fi declarat polițiștilor că a găsit acest obiect acum o lună în raionul Florești, în timp ce colecta fier uzat.

Solicitată telefonic, Svetlana Talpă, ofițerul de presă al IP Drochia, a confirmat informația și a declarat că în legătură cu acest caz, organul de urmărire penală a inițiat un proces penal pentru păstrarea ilegală a munițiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Guvernul Tofan va depune miercuri, 22 iulie, jurământul de învestire

Miercuri, 22 iulie, la ora 08:00, la sediul Președinției Republicii Moldova, va avea loc ceremonia oficială de depunere a jurământului de către noul Cabinet...

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov, din România, va fi organizat şi în Republica Moldova

Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (centrul României) va fi organizat din acest an şi în Republica Moldova – anunță, miercuri, mass-media...

Guvernul condus de Vasile Tofan, învestit cu 53 de voturi

Republica Moldova are un nou Guvern. Cabinetul condus de Vasile Tofan a fost învestit marți, 21 iulie, la aproape trei săptămâni după ce fostul...

Energocom: Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească

Prețul gazelor naturale tranzacționate pe bursa europeană continuă să crească. Datele Energocom relevă că, în perioada 13–21 iulie, prețul a crescut de la 51,35...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.