StiripesurseDiasporaUngaria, condamnată la CEDO pentru că a refuzat accesul unui jurnalist...

Ungaria, condamnată la CEDO pentru că a refuzat accesul unui jurnalist într-un centru pentru solicitanţi de azil

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Ungaria pentru că i-a refuzat unui jurnalist accesul într-un centru de primire a solicitanţilor de azil, fără un motiv suficient, transmite AFP, potrivit agerpres.

Curtea de la Strasbourg a fost sesizată în 2016 de Illés Szurovecz, un jurnalist ungar care lucra pentru un portal de informaţii şi căruia i s-a refuzat permisiunea de a face interviuri şi fotografii în centrul de primire de la Debreţin (est) pentru a relata despre condiţiile de viaţă de acolo.

Citește și : Încheierea audierii în justiţie a premierului israelian Netanyahu (avocat)

Potrivit comunicatului emis de CEDO, instanţa ‘nu a fost convinsă că restrângerea posibilităţii pentru reclamant de a întreprinde o asemenea muncă de cercetare, împiedicându-l astfel să relateze prin informaţii la prima mână despre o problemă ţinând de un interes public considerabil, şi anume criza refugiaţilor în Ungaria, era suficient justificată’.

Autorităţile ungare nu şi-au motivat interdicţia de acces decât prin ‘raţiuni sumare, şi anume eventuale probleme pentru securitatea şi viaţa privată a solicitanţilor de azil’, arată CEDO.


Cei şapte judecători, printre care şi cel ungar, au considerat în unanimitate aceste motive ca insuficiente pentru a se restrânge libertatea de exprimare.

Citește și : Macron se întâlnește cu Orban să vorbească despre viitorul Europei

‘A pune obstacole pentru accesul jurnaliştilor la informaţie riscă să-i descurajeze, chiar să-i împiedice să relateze informaţii exacte şi fiabile către public şi, prin urmare, să-şi joace rolul indispensabil de ”câini de pază”’, subliniază instanţa europeană.

CEDO nu a condamnat totuşi statul ungar la plata unei amenzi către jurnalist. ‘Constatarea încălcării echivalează prin ea însăşi cu o satisfacţie echitabilă suficientă pentru dauna morală suferită’, a indicat instanţa de la Strasbourg.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.