StiripesurseDiasporaUngaria elimină un amendament legislativ care incita la denunţarea homosexualităţii

Ungaria elimină un amendament legislativ care incita la denunţarea homosexualităţii

Publicat:

Parlamentul ungar a eliminat marţi dintr-o lege o secţiune controversată care avea ca ţintă persoanele LGBT+ şi care autoriza denunţarea anonimă a celor care “pun sub semnul întrebării” definiţia constituţională a căsătoriei, familiei şi genului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Votat de parlament în aprilie, acest amendament la o lege din 2014 privind avertizorii de integritate extindea lista domeniilor în care cetăţenii puteau face sesizări.

Citește și :  Moscova susţine că retorica nucleară a G7 are scopul de a face presiuni asupra Rusiei şi a Chinei

Cu scopul de “a proteja modul de viaţă ungar”, el permitea astfel denunţarea “oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei”, înscrisă în Constituţie din 2019 ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Amendamentul încuraja de asemenea denunţarea persoanelor care neagă “dreptul copiilor de a avea o identitate ce corespunde sexului lor de la naştere”.


Textul a fost criticat de asociaţii de apărare a drepturilor omului, care consideră că el completează un arsenal juridic ce îndeamnă la ură faţă de minorităţile sexuale şi de gen.

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, s-a opus legii şi a trimis-o înapoi în Parlament pentru reanalizare, afirmând că “prevederea vag formulată nu protejează în mod eficient valorile stabilite în Constituţie”.

Prin urmare, deputaţii au aprobat marţi o versiune modificată.

Începând din 2018, Ungaria îşi schimbă treptat legislaţia ca parte a proiectului societal al premierului Viktor Orban, care vrea să instaureze o “nouă epocă iliberală”.

Ungaria a interzis studiile de gen, înregistrarea schimbării de sex la starea civilă şi adopţiile de către cuplurile homosexuale.

De asemenea, nu mai este posibil să se discute despre schimbarea de sex sau homosexualitate în faţa minorilor, în baza unei legi adoptate în 2021. Comisia Europeană a deschis o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, sprijinită de 15 ţări din UE.

Citește și :  Nemţii ştiu: Putin NU este slăbit după 15 luni de război!

Ungaria este în plină negociere cu Bruxellesul pentru deblocarea unor fonduri europene de miliarde de euro îngheţate din cauza nerespectării statului de drept.

Anterior, această ţară din Europa Centrală, membră a UE din 2004, a fost una dintre cele mai liberale din regiune. Homosexualitatea a fost dezincriminată la începutul anilor 1960, iar uniunea civilă între soţi de acelaşi sex a fost recunoscută în 1996.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.