StiripesurseDiasporaUngaria impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii

Ungaria impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii

Publicat:

Ungaria va închide barurile şi cluburile de noapte şi va impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, pentru a limita infectările cu coronavirus, a anunţat marţi seara premierul Viktor Orban, într-un mesaj video postat pe Facebook. Noile restricţii intră în vigoare de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, transmit Reuters şi MTI, scrie agerpres.

Măsurile se vor încadra într-un “regim legal special” pe care premierul îi îndeamnă pe parlamentari să-l autorizeze pe o perioadă de 90 de zile şi sunt necesare, a spus Orban, pentru a nu ajunge în situaţia ca spitalele să fie depăşite.

Citește și : 14 suspecţi au fost arestaţi după atacul terorist din Viena

Premierul ungar a explicat că Ungaria tinde să fie cu 5-7 zile “în urma” Austriei în materie de epidemie, iar dacă această tendinţă se menţine spitalele vor fi pe punctul de a-şi epuiza capacităţile la jumătatea lunii decembrie.

El a mai spus că, la fel ca în primăvară, cei mai vulnerabili la COVID-19 sunt cei în vârstă şi cei care suferă de boli cronice, “ceea ce înseamnă că părinţii şi bunicii noştri sunt în grav pericol”.


Orban a menţionat că Ungaria dispune de a treia cea mai mare rezervă de paturi de spital din Europa, după Germania şi Austria, precum şi de cea mai mare rezervă de ventilatoare, şi a asigurat că medicii vor primi majorări salariale.

Şeful executivului de la Budapesta a admis pe de altă parte că doar un vaccin va pune capăt pandemiei, “ceea ce se poate întrezări acum”, Ungaria fiind în discuţii cu Uniunea Europeană, Rusia, China şi Israelul privind achiziţia de vaccinuri, odată ce vor fi dezvoltate.

Interdicţia de circulaţie anunţată marţi seara va fi valabilă pe timpul nopţii, mai exact între miezul nopţii şi ora 5 dimineaţa.

În schimb, parcarea va fi gratuită, pentru a reduce aglomerarea mijloacelor de transport în comun.

În privinţa evenimentelor sportive, a cinematografelor şi teatrelor, acestea vor fi obligate să restrângă accesul publicului, permiţând doar ocuparea fiecărui al treilea loc, şi masca va fi obligatorie.

Autorităţile vor inspecta toate evenimentele şi vor aplica amenzi, iar localurile care nu respectă regulile vor fi închise pe loc, a atenţionat Orban.

Şcolile rămân însă deschise, precum şi toate magazinele şi restaurantele.

Citește și : Trump promite să nu-şi proclame prematur victoria în alegeri

Ungaria a raportat marţi 3.989 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, cel mai mare număr zilnic de până acum, precum şi un record de decese, 84 în ultimele 24 de ore. Numărul total de infectări de la începutul pandemiei a ajuns în Ungaria 86.769, iar al deceselor la 1.973.

În ţara cu aproape 10 milioane de locuitori sunt înregistrate în prezent 63.940 de infecţii active şi 4767 de pacienţi sunt trataţi la spitale, 348 fiind ventilaţi. Numărul testelor efectuate se ridică la 1.111.991.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.