StiripesurseDiasporaUniunea Europeană este gata să renunţe la abordarea 'maximalistă' în negocierile...

Uniunea Europeană este gata să renunţe la abordarea ‘maximalistă’ în negocierile cu UK

Publicat:

Uniunea Europeană este dispusă să renunţe, în negocierile cu Regatul Unit prevăzute pentru săptămâna viitoare, la abordarea sa ”maximalistă” privind pescuitul, au anunţat surse diplomatice europene, aceasta fiind cea mai importantă concesie făcută de blocul comunitar în discuţiile cu Londra asupra viitoarelor relaţii dintre ele, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Următoarea rundă de negocieri între Bruxelles şi Londra începe la 1 iunie.

Citeşte şi: Un nou cutremur puternic a zguduit Noua Zeelandă

Până acum UE a cerut menţinerea situaţiei actuale, în care pescuitul are loc majoritar în apele teritoriale ale Regatului Unit, dar cea mai mare parte a capturilor merg spre pescarii europeni.

Regatul Unit a anunţat că doreşte ca după încheierea perioadei de tranziţie să deţină controlul deplin asupra apelor şi pescuitului sale.


”Linia noastră iniţială de a menţine termenii actuali este imposibil de susţinut. Ea este evident nerealizabilă, aşa că vom încerca să ne apropiem cumva poziţiile”, a explicat un diplomat european.

Potrivit unui alt reprezentant al blocului comunitar, Comisia Europeană – care negociază cu Londra în numele celor 27 de ţări membre – ar putea să-şi nuanţeze cererile prezentate până acum dacă Regatul Unit va face acelaşi lucru. ”Există semnale ale unei posibile reconcilieri între abordări”, a explicat acesta.

Perioada de tranziţie post-Brexit, în care Regatul Unit aplică regulile UE, se încheie pe 31 decembrie 2020. Dacă până la această dată nu se va încheia un acord şi Londra nu-şi schimbă poziţia privind extinderea acestei perioade, relaţiile economice dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Citeşte şi: Cadrele medicale spaniole au ieşit în stradă să protesteze

În urmă cu zece zile s-a terminat fără progrese substanţiale o nouă rundă de negocieri între Bruxelles şi Londra, pe care negociatorul-şef european Michel Barnier a descris-o drept ”dezamăgitoare”.

Barnier s-a arătat pesimist cu privire la şansele încheierii unui acord cu Londra până la finalul perioadei de tranziţie post-Brexit, precizând că UE se pregăteşte pentru un asemenea scenariu. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.