StiripesurseDiasporaUniunea Europeană nu se simte responsabilă pentru moartea migranţilor în apele...

Uniunea Europeană nu se simte responsabilă pentru moartea migranţilor în apele Mediteranei

Publicat:

Uniunea Europeană nu se simte responsabilă pentru moartea numeroşilor migranţi în apele Mării Mediterane, care încearcă să ajungă din Africa în Europa, a declarat vineri Comisia Europeană, după ce Biroul Înaltului comisar ONU pentru drepturile omului dăduse publicităţii miercuri un raport în care blama UE şi Libia pentru că nu protejează suficient migranţii, potrivit EFE, scrie agerpres

“UE nu este o cauză a acestei tragedii legate de migraţia ilegală şi nici a faptului că au murit oameni în timpul traversării Mediteranei pentru a ajunge în Europa”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Peter Stano, în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : O poliţistă din Franţa, ATACATĂ cu cuţitul (VIDEO)! Starea ei este critică!

Blocul comunitar nu este “un actor care provoacă situaţia acestei migraţii şi a acestei tragedii”, a insistat el.

“Suntem un actor care caută soluţii şi ne-am angajat pe această cale, toate eforturile şi energiile noastre sunt dedicate găsirii unor soluţii. Prioritatea noastră este să salvăm vieţi în Marea Mediterană şi vom continua să lucrăm cu ţările membre, cu partenerii noştri internaţionali în acest sens”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei, insistând că eforturile UE vizează salvarea de vieţi pe mare şi prevenirea migraţiei ilegale.


Peter Stano a adăugat că UE va continua să colaboreze cu ţări terţe pentru a rezolva cauzele migraţiei şi a combate traficul ilegal de persoane.

Biroul Înaltului al Comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet a dat publicităţii miercuri un raport despre căutarea şi salvarea migranţilor în zona centrală a Mediteranei – o rută care leagă Libia de coasta Italiei – în cursul anului 2020.

Citeşte şi:  Maia Sandu s-a întâlnit cu Antony Blinken la Conferinţa de Securitate de la München

Garda de coastă libiană a interceptat 10.352 de persoane în urmă cu un an, conform cifrelor oficiale, forţându-le să se întoarcă în Libia, o cifră mai mare faţă de cea din 2019, de 8.403. Mulţi dintre aceştia au fost reţinuţi în mod arbitrar la întoarcere.

În perioada respectivă, potrivit raportului, UE şi ţările membre nu numai că şi-au redus semnificativ operaţiunile de căutare şi salvare maritimă, dar şi activitatea organizaţiilor umanitare care se ocupau de aceasta a fost obstrucţionată.

Stano a explicat că UE, prin intermediul Frontex şi al Forţei sale navale în Mediterana a determinat gărzile de coastă libiene să-şi asume mai multe responsabilităţi decât înainte în salvarea migranţilor când aceştia se află în apele internaţionale, dar ONU susţine că cei salvaţi nu trebuie retrimişi în Libia, care nu este considerată o ţară sigură.

Din această cauză, Înaltul comisar ONU a cerut UE şi Libiei să-şi schimbe practicile pentru că cele actuale duc la pierderea vieţii multor migranţi.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a asigurat vineri că recomandările raportului “sunt luate foarte în serios” , adăugând că multe dintre ele reprezintă “un element-cheie” în noul pact al migraţiei şi azilului pe care l-a propus executivul comunitar.

Citește și : Guvernul japonez PRELUNGEŞTE starea de urgenţă

În ceea ce priveşte Libia, Stano a spus că “toate eforturile” Celor 27 se concentrează pe “ameliorarea tratamentului persoanelor salvate în zona de operaţiuni exclusiv libiană” şi a subliniat că atât timp cât conflictul civil libian nu va fi rezolvat “nu putem soluţiona eficient toate problemele care există astăzi în Libia, între care şi problema migraţiei”.

Citeşte şi:  Turcia va prelungi starea de urgenţă la nivel naţional cu încă trei luni

El a amintit că UE se opune existenţei centrelor de detenţie libiene pentru migranţi şi că a cerut ca acestea să fie închise, potrivit EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SCLAVI moldoveni într-o fabrică de ţigări din Italia

21 de muncitori din Republica Moldova și Ucraina au fost descoperiți în Italia, într-o fabrică ilegală de țigări, unde erau ținuți și puși să...

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.