StiripesurseDiasporaUniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o 'perioadă dificilă' în...

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o ‘perioadă dificilă’ în relaţia cu Rusia (Josep Borrell)

Publicat:

Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru o ‘perioadă dificilă’ în relaţia cu Rusia, care pare să fi ales ‘în mod deliberat’ să crească tensiunile cu Occidentul, a avertizat miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în Parlamentul European, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘Cred că trebuie să ne pregătim pentru o perioadă lungă şi dificilă în relaţiile noastre cu Rusia’, a declarat Borrell în faţa eurodeputaţilor reuniţi în sesiune plenară la Bruxelles.

Citește și : Şeful BioNTech este încrezător că vaccinul său poate învinge mutaţia virusului din India

‘Relaţiile noastre cu Rusia continuă să se degradeze şi sunt la cel scăzut nivel. Din nefericire, nu putem exclude că această tendinţă negativă va continua şi va ajunge la niveluri de deteriorare chiar şi mai periculoase’, a adăugat el.

‘Autorităţile ruse par să aleagă în mod deliberat să crească tensiunile cu Occidentul’, a regretat Josep Borrel.


În opinia sa, desfăşurările militare la frontiera cu Ucraina, soarta opozantului Aleksei Navalnîi şi criza diplomatică cu Republica Cehă constituie trei motive de îngrijorare.

Chemând Rusia să ‘înceteze provocările’, responsabilul european a constatat că, ‘pentru moment, ea nu a demonstrat nici cea mai mică voinţă de a pune capăt conflictului în Ucraina, nici de a accepta integritatea teritorială a acesteia’.

‘Trupele ruse au început să se retragă, dar au rămas timp îndelungat’, a subliniat Borrell, citând cifra de 100.000 de militari participanţi la aceste operaţiuni la frontiera cu Ucraina.

Citește și : DE CE lipseşte oxigenul medical în India şi CUM este el fabricat?

‘Aceste acţiuni sunt inacceptabile’, a denunţat el, avertizând că, deşi ‘noi nu dorim să încurajăm escaladarea, totuşi nu vom accepta tacticile de intimidare şi va trebui să reacţionăm dacă va fi cazul’.

‘Va trebui, aşadar, să definim un modus vivendi care va fi de a evita confruntarea permanentă cu un vecin care pare să fi decis să se comporte ca şi când am fi adversari’, a concluzionat şeful diplomaţiei europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.