StiripesurseSocialUniversitatea din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria

Universitatea din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din Bulgaria

Publicat:

Universitatea din Taraclia devine filiala Universității „Angel Kanchev” din orașul Ruse, Bulgaria, fiind prima instituție de învățământ superior bulgară deschisă în afara țării, transmite agenția IPN.

Citește și: Accident cumplit la Florești. Doi oameni au murit

Un acord în acest sens a fost semnat de miniștrii educației din cele două state – Dan Perciun și Krasimir Valchev, în prezența prim-ministrului Dorin Recean și a prim-ministrului bulgar, Rossen Jeliazkov.

Filiala din Taraclia a Universității „Angel Kanchev” va oferi instruire în cadrul a șapte specialități, la care se vor studia pedagogia, limba și istoria bulgară, precum și domeniile afaceri, informatică și echipamente agricole. Instruirea se va desfășura în limbile bulgară, română și engleză. Universitatea va emite diplome europene, iar studenții vor beneficia de o bursă lunară de aproximativ 2 400 de lei.

Universitatea „Angel Kanchev” din Ruse, Bulgaria, marchează, în anul curent, 80 de ani de activitate.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.