StiripesurseDiasporaUrsula von der Leyen va susţine echipa de fotbal a Italiei...

Ursula von der Leyen va susţine echipa de fotbal a Italiei la finala EURO 2020

Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va susţine echipa de fotbal a Italiei la finala EURO 2020 pe care aceasta o va disputa duminică pe stadionul londonez Wembley în faţa Angliei, a declarat vineri un purtător de cuvânt al executivului comunitar, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

”Inima ei este alături de Squadra Azzurra, deci ea va susţine duminică Italia”, a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei la conferinţa de presă zilnică, după ce a fost întrebat cu cine va ţine Ursula von der Leyen la această partidă.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Oficialii Comisiei Europene evită de obicei să exprime poziţii naţionale partizane, dar în acest caz ieşirea Marii Britanii din UE pare să fi influenţat susţinerea şefei executivului european în favoarea echipei Italiei, una dintre ţările fondatoare ale blocului comunitar.

În acest timp, la Londra, premierul britanic Boris Johnson se gândeşte să decreteze o zi de sărbătoare în luna august, dacă Anglia câştigă finala EURO 2020, consemnează agenţia EFE din presa britanică. Este avută în vedere luna august pentru ca festivităţile să nu fie îngrădite de restricţiile antiepidemice, a căror ridicare a fost promisă de Johnson pentru 19 iulie.


Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.