StiripesurseDiasporaVaccinul rusesc ARUNCĂ-N AER guvernul slovac! Încă un ministru important pleacă...

Vaccinul rusesc ARUNCĂ-N AER guvernul slovac! Încă un ministru important pleacă din cabinetul lui Igor Matovic

Publicat:

Ministrul de externe slovac, Ivan Korcok, a demisionat miercuri pe fondul crizei în care a intrat guvernul de coaliţie de patru partide condus de Igor Matovic, transmite Reuters, potrivit agerpres., citând un anunţ făcut de formaţiunea lui Korcok.

Ivan Korcok este al şaselea ministru care părăseşte executivul de la izbucnirea unei dispute în coaliţie la începutul lunii.

Citeşte şi: Coreea de Nord a lansat două rachete, o primă provocare pentru Biden

Ea a fost declanşată de decizia lui Matovic de a trece peste opoziţia partenerilor de coaliţie şi de comanda vaccinul rusesc Sputnik V, neautorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Criza politică loveşte Slovacia într-un moment în care aceasta iese lent din cel mai grav val de epidemie de până acum, care a umplut spitalele şi a plasat ţara pe harta celor mai afectate din Europa în ultimele săptămâni.


Ivan Korcok fusese numit în guvern de Partidul Libertate şi Solidaritate (SaS, de extremă dreapta), care pretinde formarea unui nou executiv din aceleaşi partide, dar cu un alt prim-ministru.

SaS şi o altă formaţiune din coaliţie, Za Ludi, au cerut luni demisia lui Matovic după un an de guvernare tumultuoasă, marcată de conflicte între premier – un militant anticorupţie a cărui mişcare OLANO a câştigat suprinzător alegerile de anul trecut – şi partenerii săi.

Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, s-a alăturat marţi apelurilor în favoarea demisiei lui Matovic şi a formării unui nou guvern de către aceleaşi partide pentru a scoate ţara din criza sanitară.

Matovic însuşi s-a declarat duminică dispus să demisioneze, dar a prezentat o serie de condiţii, printre care un loc în guvern pentru sine, dar nu şi pentru principalul său rival, Richard Sulik, liderul SaS.

Citeşte şi:  Poliţia spaniolă a anihilat o bandă specializată în fabricarea şi vânzarea de certificate Covid FALSE

Ministrul apărării Jaroslav Nad (OLANO) a spus că actualul ministru al finanţelor, Eduard Heger, ar putea deveni premier dacă se va conveni formarea unui nou executiv.

Partidele aflate la guvernare dispun împreună de o majoritate solidă în parlament şi s-au pronunţat toate împotriva convocării de alegeri anticipate.

Citeşte şi: Un francez face 20 de ani de închisoare pentru UCIDEREA unei prostituate românce

Slovacia a primit 200.000 de doze de vaccin Sputnik V, dar nu a început încă administrarea lor, aşteptând ca testarea lotului să se încheie în această săptămână.

Slovacia ar deveni a doua ţară din Uniunea Europeană, după Ungaria, care vaccinează cu un produs neautorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

O moldoveancă a murit într-un grav accident rutier în Italia

O femeie de 56 de ani, originară din Republica Moldova, și-a pierdut viața în Italia, după un accident violent produs luni, 6 aprilie 2026,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.