StiripesurseȘtirile zileiVăduva lui Augusto Pinochet a murit la 98 de ani

Văduva lui Augusto Pinochet a murit la 98 de ani

Publicat:

Maria Lucia Hiriart Rodriguez, văduva fostului dictator chilian Augusto Pinochet, a murit joi după-amiaza la vârsta de 98 de ani, la domiciliul său, unde locuia alături de toţi copiii şi nepoţii ei, a anunţat familia sa, confirmând informaţia apărută în mass-media locale, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

Într-o scurtă declaraţie pentru presă, fiul său mai mic, Marco Antonio Pinochet, a spus: “Cu mare durere anunţăm decesul scumpei noastre mame, Lucia Hiriart de Pinochet”. Generalul Augusto Pinochet a condus Chile între 11 septembrie 1973 şi 11 martie 1990, bilanţul regimului său fiind de peste 3.200 de morţi şi numeroase persoane dispărute.

Citeşte şi: Elon Musk spune că el și familia lui sunt vaccinați, dar că obligativitatea vaccinării este o ‘eroziune a libertății’ – Black News

Lucia Hiriart, considerată femeia forte a regimului militar, a fost internată de mai multe ori la spitalul militar din Santiago în ultimele luni. Pe 10 decembrie ea a împlinit 98 de ani – exact când s-au împlinit 15 ani de la decesul soţului ei -, potrivit certificatului ei de naştere.

Într-o carte biografică scrisă de jurnalista Alejandra Matus, Lucia Hiriart afirma cu toate acestea că naşterea sa a fost declarată oficial un an mai târziu, astfel că ea ar fi avut în realitate 99 de ani.


“Cred că plecarea Luciei este un eveniment important care marchează sfârşitul unei epoci în care existau mai multe lumini decât umbre. O etapă a istoriei ale cărei lecţii trebuie să fie transmise generaţiilor viitoare”, a declarat senatorul de dreapta Ivan Moreira, într-o înregistrare video transmisă AFP.

Imediat după anunţarea morţii Luciei Hiriart de mass-media locale, şoferii au început să claxoneze în semn de bucurie. Sute de persoane s-au reunit în piaţa Italiei, în centrul capitalei Santiago.

Citeşte şi: Fostul premier slovac a fost ARESTAT – Black News

Pe Twitter, există un cont parodic care se intitulează “A murit Baba?”, urmărit de 54.000 de persoane, care oferea în fiecare zi ştiri despre starea de sănătate a Luciei Hiriart. Astăzi, contul nu a publicat decât un “Da”, care a fost redistribuit de peste 23.000 de conturi.

Acest deces survine la trei zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale din Chile, în care se vor confrunta Gabriel Boric, de stânga, şi Jose Antonio Kast, de extremă dreapta, care îşi revendică moştenirea spirituală a dictaturii Pinochet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.