StiripesurseȘtirile zileiVara lui 2019, cea mai călduroasă din istorie

Vara lui 2019, cea mai călduroasă din istorie

Publicat:

Vara anului 2019 a fost cea mai călduroasă din istoria înregistrărilor meteorologice realizate în emisfera nordică, au anunţat luni cercetători din cadrul Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA) din Statele Unite, potrivit DPA, transmite şi agepres.

La nivel planetar, perioada iunie-august 2019 a fost a doua cea mai călduroasă de la începutul măsurătorilor, care au debutat în urmă cu 140 de ani, fiind depăşită doar de temperaturile toride din 2016, potrivit celui mai recent raport global privind clima întocmit de NOAA.

Citeşte şi: Trump vorbeşte despre o vizită la Phenian: ‘Nu cred că suntem gata pentru asta’

Cele mai călduroase veri s-au înregistrat toate în ultimii cinci ani, a precizat NOAA, adăugând că primele opt luni din 2019 au ocupat locul al treilea în topul celor mai călduroase perioade similare din istoria înregistrărilor meteorologice.

August a fost a doua cea mai călduroasă lună din istoria înregistrărilor la nivel global, perioadă în care banchiza Oceanului Arctic s-a micşorat cu 30 de procente sub medie, cea mai mică grosime după recordul minim din 2012, se mai precizează în raport.


În luna august, temperatura oceanică globală a ajuns la cel mai înalt nivel înregistrat vreodată în istoria meteorologiei moderne.

“În Europa, Africa şi regiunea Hawaii, în luna august, s-au înregistrat temperaturi care se situează printre primele trei cele mai călduroase luni august din istoria înregistrărilor”, a precizat NOAA într-un comunicat de presă.

Citeşte şi: Turcia, Rusia şi Iranul s-au angajat să menţină stabilitatea în Idleb

“În Africa, s-a înregistrat cea mai călduroasă perioadă iunie-august de la începutul înregistrărilor. America de Sud şi Europa au avut temperaturi pentru perioada iunie-august care se clasează printre primele trei cele mai călduroase perioade similare din istoria înregistrărilor”.

NOAA a enumerat uraganul Dorian printre evenimentele climatice semnificative recente, precizând că a fost ”cel mai puternic uragan care a afectat Bahamas din istorie”, după ce a lovit arhipelagul pe 1 septembrie.

Raportul NOAA a fost dat publicităţii cu o săptămână înainte de summitul pentru climă organizat de ONU la New York. Schimbările climatice vor fi, de asemenea, unul dintre subiectele prioritare pe agenda liderilor globali în cadrul dezbaterilor adunării generale a ONU. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție sistemică într-un spital din Edineț. CNA publică probe audio

Centrul Național Anticoirupție (CNA) a publicat interceptările telefonice în dosarul privind corupția sistemică într-un spital din Edineț. Citește și: Pensii și alte prestații sociale pentru...

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor – declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor au fost declarate de utilitate publică de interes național. Parlamentul a votat în lectura...

Deputatul Costiuc denunță reangajarea polițistului implicat în incidentul de la IP. Cernăuțeanu neagă

Un polițist demis după ce a tras mai multe focuri de armă în sediul Inspectoratului de Poliție Centru din Chișinău ar fi revenit în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.