StiripesurseDiasporaVeste GROAZNICĂ pentru americani - Phenianul va avea "în câteva luni"...

Veste GROAZNICĂ pentru americani – Phenianul va avea “în câteva luni” posibilitatea de a lovi SUA (Paris)

Publicat:

Şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian a apreciat vineri că Coreea de Nord ar putea avea “în câteva luni mijloacele de a lovi cu arma nucleară Statele Unite sau chiar Europa” şi a avertizat în legătură cu o situaţie “foarte gravă”, relatează AFP.

Ar trebui să ne fie frică de Coreea de Nord? “Da, situaţia este foarte gravă”, a declarat ministrul la radioul RTL.

“Noi vedem o Coree de Nord care îşi stabileşte obiectivul de a avea mâine rachete ce pot transporta arma nucleară. În câteva luni, aceasta va fi o realitate şi în acel moment, când va avea mijloacele să lovească cu arma nucleară Statele Unite, sau chiar Europa, şi cel puţin Japonia şi China, situaţia va fi explozivă”, a spus el. “Coreea de Nord trebuie să revină la calea de negociere”, a insistat ministrul francez.

Zborul efectuat marţi deasupra Japoniei de o rachetă nord-coreeană Hwasong-12 cu rază medie de acţiune constituie o nouă escaladare a crizei în peninsulă, după două lansări de rachete intercontinentale ce par să pună o mare parte din continentul american în bătaia armelor Phenianului.

Deşi ultima lansare de rachetă a fost unanim condamnată de Consiliul de Securitate al ONU, capitalele străine sunt divizate asupra acţiunilor viitoare împotriva Coreii de Nord şi rămân întrebări în legătură cu consensul din cadrul administraţiei SUA în faţa acestei crize.


China, la rândul său, principalul susţinător al Coreii de Nord, se opune noilor sancţiuni cerute de Japonia şi de capitalele occidentale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.