StiripesurseDiasporaVicepreşedintele Băncii Naţionale a Slovaciei, desemnat prim-ministru

Vicepreşedintele Băncii Naţionale a Slovaciei, desemnat prim-ministru

Publicat:

Vicepreşedintele Băncii Naţionale a Slovaciei, Ludovit Odor, a fost desemnat prim-ministru după demisia predecesorului său, a anunţat duminică preşedintele slovac Zuzana Caputova, potrivit AFP şi Reuters, scrie agerpres

“Voi numi un guvern interimar condus de Ludovit Odor, viceguvernator al Băncii Naţionale a Slovaciei”, a declarat ea presei, după o întâlnire cu şeful guvernului demisionar, Eduard Heger, care îşi dăduse demisia cu câteva ore mai devreme.

Citește și : Ucraina susţine că ruşii au folosit muniţie cu fosfor la Bahmut – VIDEO

Noul premier, 46 de ani, va fi numit oficial săptămâna viitoare, a indicat preşedintele Slovaciei.

Numit cu cinci luni înaintea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc în 30 septembrie, Odor va fi al treilea şef al guvernului slovac de la ultinul scrutin în 2020.


“În mod firesc, criteriul principal este expertiza, dar, în acelaşi timp, au fost selectate doar persoane care nu vor candida la viitoarele alegeri parlamentare”, a declarat preşedintele Caputova, care şi-a propus “obiectivul de a nu favoriza niciunul din partidele politice aflate în competiţia preelectorală”.

Premierul demisionar conducea un guvern de coaliţie prin interimat, după ce pierduse un vot de încredere în parlament în decembrie.

Citește și : Ucraina anunţă că a doborât o rachetă supersonică rusă Kinjal cu ajutorul sistemului american Patriot

Heger a cerut duminică preşedintelui să-i revoce mandatul după ce criza politică s-a agravat în urma demisiei joi a ministrului agriculturii din cauza unui scandal legat de o subvenţie de 1,4 milioane de euro acordată companiei sale.

A doua zi, ministrul de externe şi-a anunţat şi el dorinţa de a părăsi guvernul.

Citeşte şi:  Zeci de persoane au luat cu asalt o secţie de poliţie din Kiev, după un eveniment de campanie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Violenţe într-un cuplu de moldoveni din Italia: Femeia a pierdut sarcina!

Un moldovean de 43 de ani, stabilit în orașul italian Padova, a fost arestat preventiv după o anchetă care a scos la iveală ani...

O nouă ediție a programului DOR: Copiii din diasporă pot depune dosarele

Copii și tineri din Republica Moldova și cei din familiile stabilite în străinătate pot participa la programul guvernamental „DOR - Diasporă, Origini, Reveniri”, ediția...

Un moldovean a murit într-un accident grav petrecut în Italia

Un bărbat originar din Chișinău a murit în urma unui grav accident rutier produs pe 7 aprilie, în provincia Mantova, Italia. Victima avea 32...

O moldoveancă a murit într-un grav accident rutier în Italia

O femeie de 56 de ani, originară din Republica Moldova, și-a pierdut viața în Italia, după un accident violent produs luni, 6 aprilie 2026,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.