StiripesurseȘtirile zileiVIDEO Droguri de 2,5 milioane ridicate la Botanica

VIDEO Droguri de 2,5 milioane ridicate la Botanica

Publicat:

O filieră de trafic de droguri a fost destructurată de ofițerii antidrog. Oamenii legii au capturat o cantitate de peste 2,5 milioane de lei.

Citește și: Maia Sandu, Alexandru Munteanu și Igor Grosu – în topul încrederii moldovenilor

Filieră de trafic de droguri era formată din cetățeni ai Ucrainei și Republicii Moldova. Gruparea era specializată în introducerea drogurilor în țară prin contrabandă și distribuirea acestora prin intermediul aplicației Telegram.

Pe parcursul a două luni au fost documentați patru suspecți, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 17 și 32 de ani, implicați în activitatea infracțională. Investigațiile au arătat că un cuplu de refugiați din Ucraina a  două apartamente în municipiul Chișinău, unul folosit ca locuință, iar altul transformat în depozit de droguri. Substanțele interzise erau expediate prin Poșta Moldovei, camuflate în colete cu produse alimentare trimise din state ale Uniunii Europene și Canada.

Pentru a evita deconspirarea, cuplul a recrutat două persoane, cu vârste între 17 și 30 de ani, care aveau sarcina de a porționa drogurile în doze și de a le ascunde în diverse locații, conform instrucțiunilor primite pe Telegram. La începutul lunii noiembrie, ofițerii antidrog au efectuat percheziții în cele două apartamente folosite de suspecți. Au fost ridicate telefoane mobile, droguri de tip PVP (900 g), MDMA (650 g), 250 de comprimate Ecstasy, 10 grame de heroină, 10 grame de cocaină, aproximativ 5 000 de pachete zip-lock, bandă adezivă și cântare electronice de înaltă precizie.


Totodată, într-un colet verificat în incinta Poștei Moldovei au fost descoperite 4 kg de marijuana și 70 de țigări electronice încărcate cu ulei de cannabis. Valoarea totală a drogurilor confiscate depășește 2,5 milioane de lei.

În urma demersurilor procurorilor, instanța a emis mandate de arest pentru 30 de zile pe numele celor trei bărbați. Femeia este cercetată în stare de libertate, deoarece are în întreținere un copil minor și nu are rude pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta are obligația de a nu părăsi localitatea.

Potrivit legislației, persoanele implicate în traficul de droguri riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.