StiripesurseDiasporaViolenţe şi un incendiu au provocat pagube considerabile într-o tabără de...

Violenţe şi un incendiu au provocat pagube considerabile într-o tabără de migranţi din Grecia

Publicat:

Un incendiu care a urmat violenţelor declanşate de decesul unei migrante irakiene a provocat pagube considerabile sâmbătă seara uneia din cele mai mari tabere de migranţi din Grecia, au informat duminică responsabili eleni, transmite AFP, scrie agerpres.

Incendiul din tabăra Vial de pe insula Chios a distrus instalaţiile serviciului de azil european, o cantină, corturi şi numeroase containere amenajate pentru locuire, a declarat pentru AFP Manos Logothetis, responsabil din Ministerul pentru Migraţii.

Citește și : Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Franţa se apropie de 20.000

‘O mare parte din serviciile administrative ale taberei au fost distruse’, a indicat el, precizând că nu au fost semnalaţi răniţi.

Conform purtătorului de cuvânt de la Atena al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Boris Ceşirkov, în prezent are loc evaluarea pagubelor, dar ‘sute de persoane vor fi probabil afectate pentru că adăpostul lor a ars’.


https://twitter.com/thedukeoriginal/status/1251632486406336517?s=20

https://twitter.com/V_of_Europe/status/1251903552542445568?s=20

 

Trei locuitori ai taberei au fost arestaţi în legătură cu violenţele care au izbucnit după ce o solicitantă de azil irakiană în vârstă de 47 de ani a decedat sâmbătă, a declarat o sursă din cadrul poliţiei locale.

‘Am reuşit să restabilim ordinea în jurul orei 01.00 a dimineţii. Mulţi oameni au luat parte la aceste evenimente’, a indicat sursa.

Irakiana decedată fusese spitalizată cu febră în cursul săptămânii. Ea fusese testată negativ la noul coronavirus, a relatat sâmbătă agenţia ANA.

Taberele de migranţi din Grecia au fost plasate în carantină în ultimele săptămâni, pentru ca aceştia să fie ţinuţi la distanţă de localnici.

Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 în Italia

Cazuri de infectare cu coronavirus au fost depistate în două tabere din Grecia continentală, dar deocamdată nu şi în centrele de pe insule.

Autorităţile au anunţat joi că vor să înceapă duminică transferul spre partea continentală a sute de solicitanţi de azil vârstnici sau bolnavi care trăiesc în taberele suprapopulate de pe insule, pentru a-i proteja de coronavirus.

În paralel, a început relocarea în mai multe state din Uniunea Europeană a în jur de 1.600 de minori singuri din aceste tabere.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.