StiripesurseDiasporaVladimir Putin nu va ţine anul acesta conferinţa sa de presă...

Vladimir Putin nu va ţine anul acesta conferinţa sa de presă anuală

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va ţine anul acesta conferinţa sa de presă anuală, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, transmit agenţiile TASS şi AFP, potrivit agerpres.

”În ce priveşte conferinţa anuală de presă, da, nu va exista una înainte de Anul Nou, dar ne aşteptăm ca preşedintele să găsească totuşi o oportunitate de a vorbi (cu reporterii), aşa cum face cu regularitate, inclusiv în timpul vizitelor externe”, a declarat Peskov.

Citește și : UE, preocupată că Turcia menţine un parteneriat strâns cu Rusia

Datele conferinţei anuale de presă şi ale altor evenimente majore vor fi cunoscute după ce va fi stabilită data la care preşedintele se va adresa Adunării Federale (camerele reunite ale parlamentului rus), afirmase anterior, în noiembrie, acelaşi purtător de cuvânt. Dar el a spus acum că nici această dată nu este încă stabilită.

Reunind sute de jurnalişti ruşi şi străini, conferinţa de presă anuală a preşedintelui rus durează de obicei mai multe ore, iar Putin răspunde în direct la întrebări pe subiecte diverse, de la diplomaţie şi până la problemele cotidiene ale Rusiei. Unele dintre aceste răspunsuri devin chiar dispoziţii date guvernului sau autorităţile regionale.


Citește și : SUA trimis prima delegaţie de înalt nivel în China pentru încălzirea relaţiilor şi a pregăti vizita lui Blinken

Preşedintele rus a organizat astfel de conferinţe în fiecare an începând din 2001, cu excepţia perioadei 2008-2012 când a fost premier.

Decizia de a nu organiza conferinţa de presă anul acesta survine în timp ce Rusia continuă campania sa militară contra Ucrainei lansată pe 24 februarie, trupele ruse înregistrând însă o succesiune de eşecuri pe câmpul de luptă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.