StiripesurseDiasporaVorbe dulci şi vodcă, cadoul preşedintelui Putin de ziua lui Berlusconi

Vorbe dulci şi vodcă, cadoul preşedintelui Putin de ziua lui Berlusconi

Publicat:

Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi a declarat marţi că a reluat legăturile cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Berlusconi se lăuda adesea cu prietenia cultivată cu liderul de la Kremlin până la invadarea Ucrainei de către Rusia şi a stârnit scandal luna trecută când a declarat că “Putin a fost împins să invadeze Ucraina de către poporul rus pentru a înlocui cu oameni cumsecade guvernul lui Zelenski”. A rectificat ulterior, precizând că a fost vorba doar de o referire la ce povestesc unii.

Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în largul Alaskăi – Black News

“Am reluat un pic legătură cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce”, le-a spus Berlusconi parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor, conform agenţiei de ştiri LaPresse.

“I-am răspuns cu nişte sticle de Lambrusco (vin) şi o scrisoare la fel de dulce”, a adăugat Berlusconi, care pe 29 septembrie a împlinit 86 de ani.


El a adăugat că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că “dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru”.

În prezent, Silvio Berlusconi negociază posturi de miniştri în guvernul ce urmează să fie validat după alegerile din 25 septembrie. Scrutinul a adus victoria alianţei de dreapta condusă de Giorgia Meloni, care urmează să fie numită prim-ministru săptămâna viitoare.

Un purtător de cuvânt al partidului său a negat că Silvio Berlusconi a reluat contactele cu preşedintele Rusiei, spunând că acesta le-a spus parlamentarilor săi “o poveste veche, care se referă la un episod care a avut loc cu mulţi ani în urmă”.

Ulterior, Forza Italia a emis un comunicat în care afirmă că poziţia liderului Silvio Berlusconi şi a partidului în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este “în conformitate cu poziţia Europei şi a Statelor Unite” şi că “nu există şi nu a existat niciodată loc pentru ambiguitate”.

Citeşte şi: Peste 100.000 de francezi cer în stradă salarii mai mari – Black News

Relaţiile dintre coaliţia de dreapta a Italiei şi Moscova sunt urmărite îndeaproape. Matteo Salvini, liderul Ligii, formaţiune politică anti-imigranţi, îl lăuda des pe Vladimir Putin şi obişnuia să poarte un tricou pe care era imprimat chipul liderului rus.

Marţi, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Lorenzo Fontana, un politician al Ligii, a avertizat într-un interviu la televiziunea de stat despre consecinţele sancţiunilor împotriva Rusiei.
“Ar putea deveni un bumerang şi ne vom găsi în mare dificultate”, a declarat politicianul italian pentru talk-show-ul Porta a Porta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.