StiripesurseDiasporaVucic: Puterile occidentale vor înfrângerea Serbiei, dar 'trebuie să rezistăm'

Vucic: Puterile occidentale vor înfrângerea Serbiei, dar ‘trebuie să rezistăm’

Publicat:

Puterile occidentale vor înfrângerea Serbiei, dar “trebuie să rezistăm”, a declarat miercuri preşedintele sârb Aleksandar Vucic, citat de Tanjug, comentând un comunicat al emisarului special american pentru Balcanii de Vest Matthew Palmer, potrivit căruia nu este exclusă posibilitatea unui schimb de terenuri cu Kosovo şi că un acord asupra parametrilor depinde de Belgrad şi Priştina, scrie agerpres.

Notând că el însuşi a susţinut un dialog Belgrad-Priştina cu privire la chestiunea Kosovo, Vucic a adăugat: “Întotdeauna am spus asta, dar mă tem că nu va avea loc un dialog între noi”.

Citește și : SpaceX anunţă primul transport turistic spaţial din istorie

“Ori de câte ori există puteri mari, în special mari puteri occidentale, toată lumea căuta mereu o înfrângere a Serbiei. Trebuie să rezistăm în faţa acestui lucru”, a subliniat preşedintele sârb.

Nu avem nevoie de conflicte, ci de decenii de pace, iar dialogul este o necesitate, a mai notat el.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.