StiripesurseDiasporaWarnerMedia se alătură companiilor care abandonează Rusia

WarnerMedia se alătură companiilor care abandonează Rusia

Publicat:

Concernul WarnerMedia, care include platforma HBO şi canalul TCM, s-a alăturat companiilor care au decis să abandoneze Rusia, pentru a-şi exprima respingerea faţă de invazia din Ucraina, relatează EFE, potrivit agerpres.  

Într-un comunicat intern difuzat miercuri de consilierul delegat al companiei, Jason Kilar, se anunţă că WarnerMedia sistează toate afacerile din Rusia, care includ “încetarea oricărei transmisii a canalelor sale”, orice licenţă de conţinut cu entităţile ruse şi suspendarea lansării de noi jocuri sau de premiere cinematografice.

Citește și : Petro Poroşenko: Ucrainenii luptă pentru libertate, democraţie şi pentru NATO, plătind ‘cel mai mare preţ, cu vieţile şi sângele lor’

WarnerMedia anunţase deja că nu va lansa în Rusia noul lungmetraj “The Batman”, citând “criza umanitară din Ucraina”, în timp ce canalul de ştiri CNN, pe care îl deţine, şi-a închis deja sediul din Moscova, ca reacţie la noua lege ce penalizează difuzarea de informaţii privind invazia din Ucraina considerate false de guvernul rus.

Warner Media a anunţat şi încetarea operaţiunilor canalului Rusia Discovery Inc, care deţine 15 posturi în această ţară, între care Discovery Channel.


WarnerMedia şi Discovery se alătură astfel altor giganţi ai comunicaţiei, precum Netflix, care a anunţat săptămâna trecută că îşi sistează activităţile din Rusia, în timp ce The Walt Disney Company şi Universal Pictures au anunţat că nu vor mai lansa noi filme în această ţară.

Acestora li s-au alăturat şi alte mărci simbolice din Statele Unite şi ale culturii capitalismului, precum Coca Cola, McDonald´s sau Starbucks, care au anunţat aproape la unison suspendarea operaţiunilor lor în Rusia, în timp ce Pepsi Cola a încetat vânzarea tuturor băuturilor sale răcoritoare (Pepsi şi Seven Up, în principal).

Citește și : Situaţia pe front în a 14-a zi a invaziei ruse în Ucraina

De asemenea, în ultimele zile giganţi tehnologici precum Google, Meta (Facebook), Apple sau Youtube şi-au întrerupt serviciile pe teritoriul rus, exemplu urmat şi de companiile de carduri Visa şi Mastercard, alături de concernul de mobilă Ikea sau de alimentaţie Nestlé.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.