Statele Unite au dezvăluit primele sancţiuni după ce Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste din Ucraina, dar au rămas vagi cu privire la răspunsul lor la trimiterea de forţe ruse de “menţinere a păcii” în aceste teritorii, comentează AFP, potrivit agerpres.
Manevrele lui Vladimir Putin “contrazic direct presupusul angajament al Rusiei faţă de diplomaţie”, a criticat secretarul de stat american, Antony Blinken.
Ca răspuns, preşedintele Joe Biden a emis un ordin executiv care interzice orice nouă investiţie, schimb comercial sau finanţare de către americani către, dinspre sau în interiorul regiunilor pro-ruse Doneţk şi Lugansk din sud-estul Ucrainei.
Joe Biden l-a informat pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, despre aceste măsuri, reafirmând “angajamentul Statelor Unite” la respectarea “integrităţii teritoriale a Ucrainei”, potrivit Casei Albe.
Dar un înalt responsabil al administraţiei americane a părut să semene îndoieli în legătură cu fermitatea Statelor Unite atunci când trupele ruse vor intra în aceste teritorii, aşa cum le-a dat ordin Vladimir Putin.
“Vom urmări foarte îndeaproape ce fac în orele şi zilele următoare. Iar răspunsul nostru va corespunde acţiunilor lor”, a spus el, amintind că forţele ruse operează în secret în Donbas de opt ani.
“Forţe ruse care intră în Donbas nu ar fi ceva nou”, a adăugat el, fără a menţiona faptul că trupele ruse ar trece peste o frontieră recunoscută internaţional pentru a merge în această regiune separatistă.
Washingtonul îşi va continua eforturile diplomatice “atât timp cât tancurile ruseşti nu vor fi în mişcare”, a precizat acest înalt oficial sub protecţia anonimatului.
Cele două teritorii separatiste Doneţk şi Lugansk au deja relaţii extrem de limitate cu Statele Unite. Dar aceste sancţiuni anunţă o nouă fază în ceea ce ar putea deveni în curând cea mai periculoasă confruntare dintre Occident şi Moscova de la prăbuşirea Uniunii Sovietice.
“Alte măsuri” vor fi dezvăluite marţi, a spus responsabilul american, fără a oferi alte detalii.
În paralel, Uniunea Europeană a făcut cunoscut că îi va sancţiona “pe cei care sunt implicaţi” în decizia lui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa acestor teritorii ucrainene.
Premierul britanic Boris Johnson a promis şi el sancţiuni “importante”.
Anunţul lui Vladimir Putin a fost făcut într-un moment în care occidentalii avertizează asupra iminentei invazii a Ucrainei, la frontierele căreia, potrivit Washingtonului, peste 150.000 de militari ruşi aşteaptă de săptămâni întregi.
Casa Albă a ţinut să sublinieze că sancţiunile anunţate luni sunt “distincte” şi “se vor adăuga” măsurilor economice “rapide şi severe” pregătite de Washington şi aliaţii săi în cazul unei invazii.
Citeşte şi: Boris Johnson va anunţa ‘sancţiuni importante’ împotriva Rusiei – Black News
Aceste sancţiuni ar face din Moscova un “paria pentru comunitatea internaţională”, a avertizat vineri un înalt responsabil al executivului american.
Rusia ar fi “izolată de pieţele financiare globale şi lipsită de cele mai sofisticate aporturi tehnologice”, a ameninţat el.
Washingtonul a afirmat în repetate rânduri că gazoductul Nord Stream 2, care leagă Rusia de Germania pe mare, nu va intra în funcţiune dacă Moscova va ataca Ucraina.











