StiripesurseExterneZoran Milanovic convoacă alegeri parlamentare în Croaţia

Zoran Milanovic convoacă alegeri parlamentare în Croaţia

Publicat:

Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, a anunţat miercuri convocarea alegerilor parlamentare pentru data de 5 iulie, indică o declaraţie a administraţiei prezidenţiale croate, citată de HINA şi Reuters, potrivit agerpres.

Decizia privind data scrutinului intră în vigoare pe 2 iunie. Partidele şi candidaţii independenţi vor avea apoi 14 zile pentru a-şi prezenta candidaturile către Comisia electorală de stat din Croaţia. Aceasta va avea apoi la dispoziţie 48 de ore pentru a publica lista partidelor şi candidaţilor validaţi.

Citeşte şi: Procurorii sud-coreeni cer 35 de ani de închisoare pentru fosta preşedinte a ţării

Principalele forţe politice care se vor confrunta în acest scrutin sunt Uniunea Democrată Croată (HDZ, aflată la guvernare) şi Partidul Social-Democrat.

Sondajele de opinie indică faptul că niciun partid nu va obţine o majoritate confortabilă, astfel că foarte probabil oricine ar câştiga cele mai multe voturi ar trebui să facă un guvern de coaliţie cu formaţiuni mai mici.


Citeşte şi: Mahmoud Abbas RUPE toate acordurile cu SUA şi Israel

Cel mai recent sondaj de opinie arată că HDZ ar obţine 30% din voturi, iar social-democraţii în jur de 28% din sufragii. A treia forţă politică este blocul eurosceptic format în jurul Mişcării Patriotice (Domovinski Pokret), partid condus de un popular muzician, Miroslav Skoro, şi sprijinit de 10% din electorat.

Viitorul guvern de la Zagreb va avea misiunea dificilă de a redresa economia croată, ce ar urma să scadă cu 9,4% în acest an din cauza pandemiei de COVID-19. Aceasta a afectat negativ mai ales sectorul turistic, ce contribuie cu aproximativ o cincime la venitul naţional al Croaţiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.