StiripesurseExterne159 de turci au fost arestaţi în protestele contra rectorului numit...

159 de turci au fost arestaţi în protestele contra rectorului numit de Erdogan

Publicat:

Poliţia a reţinut luni 159 de persoane la protestele împotriva numirii de către preşedintele Erdogan a unui nou rector la prestigioasa Universitate Bosfor din Istanbul, potrivit unei informări a biroului guvernatorului metropolei, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Studenţii universităţii au început protestele în urmă cu aproape o lună, criticând caracterul nedemocratic al numirii lui Melih Bulu în funcţia de rector. Şi profesori ai universităţii şi-au manifestat dezacordul faţă de această numire.

Citeşte şi: Teheranul cere UE să medieze criza dintre Iran şi SUA

Luni, protestatarii care au scandat lozinci precum ‘Poliţia, afară’ şi ‘Universităţile sunt ale noastre’ s-au încăierat cu forţele de ordine.

Într-un comunicat, biroul guvernatorului oraşului Istanbul a anunţat că 159 de persoane au fost reţinute pentru ‘nu au pus capăt demonstraţiilor din faţa Universităţii Bosfor în pofida avertismentelor’, precizând totodată că a fost deschisă o anchetă.


Anterior, peste 100 de poliţişti s-au adunat la intrarea principală a campusului universitar. Studenţilor le-a fost permisă intrarea după verificarea actelor de identitate, dar nu şi altor persoane, printre care mai mulţi parlamentari, în principal membri ai formaţiunii politice pro-kurde HDP.

Trotuarele căilor de acces spre universitate au fost îngrădite şi au avut loc câteva ciocniri minore după ce unii protestatari au început să cânte, îndreptându-se spre baricada poliţiei.

Kemal Kilicdaroglu, liderul principalului partid de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP), a criticat pe Twitter reţinerea protestatarilor şi i-a cerut rectorului Bulu să demisioneze.

Primarul CHP al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, a declarat că a vorbit cu autorităţile pentru a stabili un dialog între aceştia şi protestatari, adăugând că se va întâlni marţi cu studenţii.

Citeşte şi: Actorul îndrăgit de o generaţie întreagă A MURIT la 44 de ani

Bulu, care a candidat pentru a fi ales pe listele partidului de guvernământ AKP al preşedintelui Erdogan la alegerile parlamentare din 2015, este primul rector numit din afara unei universităţi după lovitura militară de stat din 1980.

Protestatarii au cerut, de asemenea, eliberarea a patru persoane care fuseseră reţinute după ce au postat pe reţelele de socializare imagini cu un tablou ce amesteca iconografia islamică sacră cu simboluri LGBT.

Ministrul de interne Suleyman Soylu a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că patru ‘perverşi LGBT’ au fost reţinuţi, în timp ce preşedintele Erdogan a lăudat luni tineretul din partidul său pentru ‘că nu este ca tineretul LGBT’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.