StiripesurseDiaspora20% din social-democraţii germani au votat la referendum, al cărui rezultat...

20% din social-democraţii germani au votat la referendum, al cărui rezultat devine constrângător pentru SPD

Publicat:

O cincime din membrii înregistraţi ai Partidului Social Democrat german (SPD) au votat deja la referendumul privitor intrarea sau nu într-o nouă coaliţie de guvernare cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, o participare care asigură caracterul constrângător al rezultatului, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Rezultatul votului devine constrângător dacă cel puţin 20% din membri îşi exprimă opţiunea, un procent care a fost atins în primele trei zile de la declanşarea operaţiunii de votare, a declarat vineri o purtătoare de cuvânt a SPD pentru postul public ARD.

Citeşte şi: Presa internaţională scrie despre anunţul lui Toader cu privire la lansarea `procedurii de revocare` a procurorului-șef al DNA

Comitetul executiv al partidului, format din 45 de membri, nu poate anula rezultatul.

Votarea a început marţi şi va continua până la data de 2 martie, ora 23.00 GMT, rezultatele fiind aşteptate două zile mai târziu.


Întrebarea la care sunt chemaţi să răspundă cei 463.723 de membri înregistraţi este următoarea: ‘Ar trebui Partidul Social Democrat al Germaniei (SPD) să semneze acordul de coaliţie din 28 februarie 2018 negociat cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU)? – Da sau Nu.’

Cele două tabere, una favorabilă, cealaltă opusă intrării la guvernare, se află în campanie cu toate forţele în această perioadă.

Citeşte şi: Sute de kilograme de cocaină au fost găsite în ambasada Rusiei

Sigmar Gabriel, ministrul de externe în exerciţiu, va merge în oraşul său natal Goslar, din Saxonia Inferioară, pentru a face campanie în favoarea coaliţiei cu conservatorii.

De asemenea, SPD promovează într-o serie de conferinţe regionale votul pentru ‘da’.

Viitorul politic al lui Gabriel se află şi el în joc, rămânând de văzut dacă social-democratul va rămâne la conducerea diplomaţiei germane în cazul unei noi coaliţii de guvernare. Sigmar Gabriel este unul din politicienii cei mai populari, majoritatea germanilor dorind ca el să-şi păstreze postul, arată sondaje recente.

Citeşte şi: Incidente grave între ultraşi. Un poliţist spaniol a murit – VIDEO

Campania pentru ‘nu’ câştigă la rândul său în intensitate, mai ales printre membrii aripii tinere, Jusos. Liderul acesteia, Kevin Kuehnert, se va întâlni vineri cu membri social-democraţi la Munchen şi Mannheim.

În situaţia în care acordul intens negociat între liderii SPD şi blocul conservator va fi aprobat, Angela Merkel ar putea fi învestită pentru a patra oară în funcţia de cancelar la mijlocul lui martie, după aproape şase luni de la alegerile federale din septembrie.

În schimb, un vot negativ ar putea duce la convocarea de noi alegeri sau la formarea unui guvern minoritar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.