StiripesurseDiasporaEmmanuel Macron îi primeşte joi pe Boris Johnson şi apoi pe...

Emmanuel Macron îi primeşte joi pe Boris Johnson şi apoi pe Kyriakos Mitsotakis

Publicat:

Emmanuel Macron îl primeşte joi pe premierul britanic Boris Johnson, cu care urmează să discute despre Brexit şi dosarele internaţionale, înaintea G7, iar apoi pe noul şef al Guvernului grec Kyriakos Mitsotakis, a anunţat luni Palatul Elysée, relatează AFP, potrivit news.ro .

Şeful statului francez îl primeşte pe premierul britanic la un dejun de lucru, precedat de o declaraţie de presă.

Citește și : Madridul dezminte că a acceptat debarcarea în Mallorca a migranților de pe Open Arms

”Este vorba despre evocarea Brexitului, cu respectarea principiilor europene agreate de Cei 27, dar şi despre relaţia bilaterală şi ansamblul dosarelor internaţionale care implică cele două ţări ale noastre şi necesită o cooperarea strânsă (G7, Iran, Siria…)”, a precizat Elysée.

Guvernul lui Boris Johnson se declară hotărât să părăsească Uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie, indiferent dacă reuşeşte sau nu să renegocieze acordul încheiat cu UE. La sfârşitul lui iulie, Bruxellesul i-a respins cererea de a renegocia un nou acord al Brexitului.


Înaintea întâlnirii sale cu Macron, Johnson se întâlneşte, miercuri, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel.

Apoi, la G7, la Biarritz, în weekend, premierul britanic urmează să dicute cu preşedintele american Donald Trump, cu care speră să încheie un acord de liber-schimb ambiţios după Brexit.

Joi dipă-amiaza, Emmanuel Macron îl primeşte pe premierul grec Kyriakos Mitsotakis, “pentru a evoca ansamblul dosarelor europene, bilaterale şi legate de regiunea Mediteranei de est”.

Citește și : Damascul critică trimiterea unui convoi militar turc în sudul provinciei Idleb

”Franţa a fost mereu alături de Grecia în timpul crizei, dar şi în creşterea (economică) şi investiţii, de-acum (…). Este esenţial, pentru UE şi regiune, să se consolideze acest parteneriat politic, economic şi strategic”, afirmă preşedinţia franceză.

Vizita lui Mitsotakis urmează să fie ”prima sa vizită bilaterală (…) după tradiţionala deplasare în Cipru”, a subliniat Palatul Elysée.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.