StiripesurseDiasporaM5S suspendă negocierile cu PD până când aceasta îşi va acordul...

M5S suspendă negocierile cu PD până când aceasta îşi va acordul pentru reînvestirea lui Conte

Publicat:

Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) a suspendat marţi negocierile privind formarea unei noi coaliţii de guvernare cu Partidul Democrat (PD, centru-stânga), anunţând că le va relua doar după ce formaţiunea social-democrată se va angaja să-l menţină în fruntea executivului pe Giuseppe Conte, transmite Reuters, potrivit agerpres.

M5S încearcă să formeze un nou guvern cu fostul adversar politic PD după destrămarea coaliţiei de 14 luni cu Liga (extremă dreapta) condusă de Matteo Salvini şi demisia cabinetului Conte.

Citește și : Boris Johnson: Iranul are ocazia să reia dialogul și să înceteze comportamentul distrugător din regiune

Luni seară, cele două formaţiuni au părut aproape de un acord, PD semnalând că a renunţat să se opună unui nou mandat de prim-ministru pentru Conte.

Cu toate acestea, M5S a emis marţi un comunicat ce contrastează puternic cu aparentele progresele din ultimele zile.


‘Ieri, după patru ore de discuţii, nu s-a realizat nimic’, se spune în comunicat. ‘Nu mai putem lucra în acest fel. Fie atitudinea se schimbă, fie va fi dificil. Ne vom întâlni din nou cu PD când partidul îşi va da acordul pentru reînvestirea lui Conte’, adaugă M5S.

Luni, Giuseppe Conte, un independent apropiat de M5S, a luat parte la o întâlnire de patru ore cu liderul Mişcării, Luigi Di Maio, şi cu şeful social-democraţilor, Nicola Zingaretti. Mişcarea 5 Stele a acuzat în cursul nopţii că PD nu şi-a exprimat fără echivoc sprijinul pentru un nou guvern Conte.

Citește și : Trump consideră că BoJo va fi un premier foarte bun: ‘Am așteptat șase ani să devină prim-ministru

PD şi M5S urmau să reia discuţiile la ora 09:00 GMT şi să îi comunice miercuri preşedintelui Sergio Mattarella rezultatul negocierilor.

Dacă cele două partide nu vor ajunge la o înţelegere până atunci, Mattarella urmează să numească un guvern interimar şi să convoace alegeri anticipate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.