StiripesurseDiasporaPE respinge 'în forma sa actuală' planul propus de Johnson...

PE respinge ‘în forma sa actuală’ planul propus de Johnson pentru un acord privind Brexitul

Publicat:

Parlamentul European a respins joi ”în forma sa actuală” planul propus de prim-ministrul britanic Boris Johnson pentru un acord privind termenii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, au avertizat joi reprezentanţii legislativului UE, potrivit AFP, scrie agerpres.

Comitetul PE pentru negocierile cu privire la Brexit ”nu crede că propunerile de ultim moment formulate de guvernul britanic pe 2 octombrie, în forma lor actuală, pot forma baza unui acord faţă de care Parlamentul European şi-ar putea da acordul”, indică acest grup, prezidat de eurodeputatul liberal belgian Guy Verhofstadt (Renew Europe).

Citește și : Internetul din Irak, în mare parte blocat pe fondul manifestaţiilor

Planul înaintat de Boris Johnson prevede ca Irlanda de Nord să iasă din uniunea vamală europeană, la fel ca restul Marii Britanii, dar ca această provincie să aplice în continuare regulile europene în privinţa circulaţiei bunurilor, inclusiv a mărfurilor agro-alimentare, cu înfiinţarea unei ”zone de reglementare” pe insula Irlanda, sub rezerva acordului din partea legislativului şi a executivului nord-irlandeze.

”Propunerile nu tratează adevăratele probleme de soluţionat dacă plasa de siguranţă (irlandeză) va trebui eliminată, şi anume economia întregii insule, respectarea deplină şi integrală a Acordului din Vinerea Mare şi integritatea pieţei unice”, adaugă comunicatul PE.


”Propunerile Marii Britanii sunt insuficiente şi ne îndepărtează puţin mai mult de angajamentele şi obiective asumate în comun”, afirmă eurodeputaţii.

Aceştia sunt îngrijoraţi în special de propunerile referitoare la vămi şi la aspectele de reglementare, considerând că ”orice formă de control şi de verificare în interiorul şi în jurul frontierelor ar însemna sfârşitul schimburilor economice fluide (…) şi ar reprezenta un risc serios pentru procesul de pace”.

”În acelaşi timp, asemenea controale nu ar fi suficiente pentru a garanta protecţia consumatorilor şi a întreprinderilor din UE în orice circumstanţe, ceea ce ar putea aduce un prejudiciu important pieţei unice a Uniunii”, mai spun europarlamentarii.

Citește și : Atac cu cuţitul în Prefectura Poliţiei din Paris – Patru poliţişti au fost uciși

Ei consideră de asemenea ”inacceptabil” ca propunerile britanice să fie reglate în detaliu în cursul perioadei de tranziţie de 14 luni, ceea ce ar obliga Parlamentul European ”să-şi dea acordul faţă de protocol fără a-i cunoaşte toate implicaţiile”.

În sfârşit, comitetul din PE critică dreptul de consimţământ oferit Irlandei de Nord din cauza caracterului său ”incert, provizoriu şi unilateral”, reamintind că Adunarea Irlandei de Nord nu s-a întrunit de aproape trei ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.