StiripesurseDiasporaAngela Merkel promite un parteneriat strâns cu Londra

Angela Merkel promite un parteneriat strâns cu Londra

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat vineri dorinţa de a exista un ”parteneriat strâns” cu Londra după ”victoria clară” a Partidului Conservator, condus de Boris Johnson, în alegerile parlamentare desfăşurate joi în Regatul Unit, transmit Reuters, DPA şi AFP, potrivit agerpres.

”Felicitări, Boris Johnson, pentru victoria ta răsunătoare! Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru cooperarea solidă şi prietenia dintre ţările noastre”, indică o declaraţie pe Twitter a şefei executivului german.

Citește și: UE prelungește sancțiunile împotriva Rusiei

La rândul său, ministrul de externe german Heiko Maas a spus că ţara sa doreşte ca parteneriatul cu Londra să rămână strâns şi după Brexit, atât pe plan economic, cât şi în domeniul politicii externe şi al securităţii.

Maas, membru al Partidului Social-Democrat (SPD), care participă alături de conservatori la guvernare, a apreciat de asemenea că britanicii vor avea dreptul de a reveni la un moment dat în interiorul blocului comunitar dacă vor dori acest lucru.


”Porţile Uniunii Europene rămân evident deschise Marii Britanii”, a dat asigurări Heiko Maas, care a adăugat însă că pe termen scurt Boris Johnson ”are un mandat clar pentru a gestiona cu bine Brexitul”.

Citește și: Boris Johnson obţine o majoritate absolută în alegerile anticipate

Potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate vineri dimineaţă, în urma scrutinului desfăşurat joi Partidul Conservator a obţinut 364 de mandate (în creştere cu 48 faţă de cele deţinute până acum) dintre cele 650 în Camera Comunelor, cu mult peste cele 203 de locuri ale Partidul Laburist, care a pierdut 59 de mandate.

Urmează în ordine Partidul Naţional Scoţian (SNP) cu 48 de mandate, Partidul Liberal-Democrat cu 11 mandate, Partidul Democratic Unionist nord-irlandez cu opt mandate, Sinn Fein şapte mandate, Plaid Cymru patru mandate, SDLP două mandate şi Verzii un mandat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.