StiripesurseDiasporaGermania 'îi dă cu flit' lui Trump şi rămâne în acordul...

Germania ‘îi dă cu flit’ lui Trump şi rămâne în acordul nuclear cu Iranul

Publicat:

Germania, o ţară semnatară Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, intenţionează ”să salveze” acest text, în pofida apelului lui Donald Trump de a ieşi din el, a anunţat vineri Guvernul german, relatează AFP, potrivit news.ro.

”Avem puncte de vedere diferite pe tema acordul nuclear între Statele Unite şi statele europene” semnatare ale textului, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe într-o conferinţă de presă obişnuită.

Citeşte şi: La intervenţia Rusiei, Israelul eliberează un spion sirian

Preşedintele american Donald Trump i-a îndemnat miercuri pe europeni să iasă din Acordul de la Viena, pe care iranienii au început să-l părăsească.

”Vrem să folosim toate posibilităţile oferite de acord pentru a avansa către o soluţie diplomatică”, a subliniat vineri purtătorul de cuvânt.


”Obiectivul nostru este să salvăm acordul, pentru că noi rămânem convinşi de faptul că este un instrument bun în împiedicarea Teheranului de a se dota cu o eventuală armă nucleară”, a adăugat el.

Citeşte şi: Japonia cere ajutor la Interpol pentru arestarea Carolei Ghosn

El a îndemnat Teheranul ”să revină în cadrul angajamentelor sale” şi să renunţe la ceea ce a prezentat duminică drept a ”cincea şi ultima fază” a planului său de reducere a angajamentelor pe care şi le-a asumat în domeniul nuclear şi la anunţul că nu se mai simte obligat să-şi limiteze ”numărul centrifugelor”.

Franţa şi preşedintele Consiliului Eueopean Charles Michel au apărat joi Acordul de la Viena, în care rămân parte cinci ţări – China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania, după ce Statele Unite s-au retras în mai 2018.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.