Nikkie de Jager, cu milioane de fani pentru materialele publicate pe YouTube prezentând produse și sfaturi legate de cosmetică, a anunțat că este transgender, notează BBC, potrivit mediafax.
Nikkie de Jager, în vârstă de 25 de ani, este din Olanda și a publicat luni o filmare cu titlul “I’m coming out”.
Citește și : Boris Johnson îi îndeamnă pe criticii Huawei să propună alternative
Ea a explicat faptul că mărturisirea i-a fost determinată de o încercare de ”șantaj” astfel că a preferat să își dezvăluie ea însăși secretul.
Cunoscută drept NikkieTutorials, ea este considerată drept una dintre cele mai puternice voci din comunitatea platformelor dedicate cosmeticii.
Ea a publicat tutoriale de machiaj și prezentări de produse de mai bine de un deceniu, adunând 13 milioane de abonați. Succesul i-a adus și colaborări cu vedete precum Lady Gaga, în 2019 fiind numită consultant global pentru compania Marc Jacobs.
De Jager spune că și-a dorit mereu să își spună povestea în propriile cuvinte, dar că odată ce se încearcă să i se nege această posibilitate, ar vrea să își reafirme ”puterea”.
“Nu pot să cred că vă spun vouă așa ceva azi, încât să vadă toată lumea. Dar, fir-ar, e plăcut să o fac într-un final. E momentul să merg mai departe și să fiu cu adevărat liberă”, spune Nikkie.
“Când eram mică, m-am născut în corpul greșit, ceea ce înseamnă că sunt transgender acum”, a mărturisit vedeta.
De Jager a explicat faptul că s-a născut băiat dar că întotdeauna s-a identificat drept femeie.
A mărturisit și că de la șase ani, cu sprijinul părinților săi a putut să își lase părul să crească și, de la șapte sau opt ani poartă haine feminine.
A început să ia hormoni și substanțe de creștere la vârsta de 14 ani, iar la 19, tranziția era completă, explică ea.
Citește și : Barnier avertizează cu privire la ‘consecinţe concrete’ post-Brexit pentru cetăţenii europeni şi britanici
“Nu pot să cred că de azi, lumea știe. Dar e un lucru pe care chiar, chiar vreau să îl clarific. Sunt eu. Sunt tot Nikki. Nimic nu se schimbă din acest punct de vedere”, a adăugat de Jager.
“Dacă simți că ești blocat și că nu mai e nicio scăpare, să știi că lucrurile se schimbă. Ai încredere în mine, se schimbă”, își încurajează ea fanii la finalul înregistrării.
Ingrid van Engelshoven, ministrul educației, culturii și științei, a descris-o drept ”curajoasă” și ”un model”.











