StiripesurseDiasporaA început a opta rundă de discuții la Geneva în privința...

A început a opta rundă de discuții la Geneva în privința Siriei sub egida ONU

Publicat:

Dificilele discuţii de la Geneva în privinţa Siriei au putut începe miercuri, odată cu sosirea delegaţiei guvernului de la Damasc, care şi-a întârziat venirea pentru a-şi manifesta nemulţumirea, scrie agerpres .

Regimul sirian, întărit prin victoriile militare înregistrate în luptele cu rebelii şi jihadiştii, a fost nemulţumit de faptul că opoziţia a cerut public, din nou, plecarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad.

După două zile de tratative, Rusia, aliatul militar şi politic al Damascului, a convins guvernul să participe la această a opta sesiune de discuţii.

Emisarul special al ONU pentru Siria, Staffan de Mistura, care a organizat deja fără succes precedentele şapte reuniuni, începând din 2016, a avut miercuri după-amiaza, la Palatul Naţiunilor din Geneva, prima sa întâlnire oficială cu şeful delegaţiei guvernamentale, ambasadorul sirian la ONU, Bashar al-Jaafari.

Citește și : Donald Trump, a distribuit pe Twitter înregistrări video antiislam postate iniţial de un lider de extremă-dreaptă britanic


El urmează să se întâlnească în cursul serii cu delegaţia opoziţiei, condusă de Nasr Hariri, cu care a mai discutat şi cu o zi înainte.

Staffan de Mistura a anunţat că discuţiile s-ar putea prelungi săptămâna viitoare “cu o întrerupere, probabil, în weekend”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.