StiripesurseDiasporaChristophe Castaner: Izolarea, în parte responsabilă pentru ciocnirile din suburbiile...

Christophe Castaner: Izolarea, în parte responsabilă pentru ciocnirile din suburbiile oraşelor franceze

Publicat:

Regulile stricte de izolare au contribuit la producerea recentelor ciocniri între tineri şi poliţie în mai multe zone urbane sărace din Franţa, a declarat joi ministrul de interne Christophe Castaner, citat de DPA, potrivit agerpres.

“Există multe cauze, dar în special izolarea”, a declarat Castaner pentru postul de radio RMC. “Dificultatea izolării pentru tineri, pentru că majoritatea lor sunt tineri”, a adăugat el.

Citește și : Japonezii sunt sfătuiţi să stea acasă şi să facă curăţenie

În mai multe suburbii din Paris şi din alte oraşe s-au produs ciocniri sporadice începând din weekend între tineri, care de multe ori au aprins artificii, şi poliţie.

Zeci de arestări au fost făcute, iar poliţia din Paris a interzis vânzarea de artificii în oraş şi în zonele din jur.


Tulburările au început după ce un motociclist din suburbia pariziană Villeneuve la Garenne a fost grav rănit sâmbătă seară după ce a lovit uşa deschisă a unei maşini de poliţie.

Înregistrări video postate pe social media au alimentat acuzaţiile că un poliţist a deschis deliberat portiera în momentul în care motociclistul se apropia pentru a-l doborî de pe motocicletă.

Poliţia a precizat că agentul a deschis portiera pentru a ieşi din maşină şi a-i face semn motociclistului să oprească. Avocatul acestuia a declarat însă pentru ziarul Le Parisien că va depune plângere, precizând că “nu poţi să nu te întrebi dacă acel lucru nu a fost cumva deliberat”.

Citește și : Nicola Sturgeon: ‘Viaţa nu revine la normal în viitorul apropiat…’

Castaner a spus că situaţia este una de “tensiuni sporadice”, departe de revoltele larg răspândite din 2005 care au zguduit suburbiile sărace din Paris, unde mulţi dintre locuitori sunt imigranţi sau provin din imigraţie şi se plâng frecvent de discriminare.

În Franţa s-au depus mai multe plângeri privind violenţa poliţienească sau măsuri discriminatorii de la introducerea izolării stricte, pe 17 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.